Violența în familie – fie ea emoțională, fizică sau de altă natură – provoacă traume profunde victimelor și celorlalți membri ai familiei. Polițiștii maramureșeni monitorizează cu atenție fiecare caz de violență domestică semnalat, indiferent de gravitatea acestuia, pentru a interveni prompt, în limitele legii, atunci când situația o impune. Intervenția, în astfel de cazuri, are ca scop aplanarea conflictelor, emiterea ordinelor de protecție provizorii, întocmirea dosarelor penale și dispunerea de măsuri legale. Toate acestea au rolul de a diminua comportamentul abuziv. În județul Maramureș, în primul semestru mai mult de jumătate dintre victimele violenței domestice au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu și inclusiv monitorizarea prin Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică. Util pentru supravegherea persoanelor împotriva cărora au fost dispuse ordine de protecție provizorii, respectiv ordine de protecție, dispozitivul electronic de supraveghere, include o brățară electronică aplicată, de regulă, la glezna sau, în cazuri excepționale, la brațul agresorului, semnalând încălcarea măsurilor dispuse prin actul menționat. Cu fiecare intervenție, polițiștii urmăresc identificarea factorilor declanșatori sau favorizanți, specifici fiecărei situații, informarea victimei cu privire la prevederile legale în domeniul prevenirii și combaterii acestui fenomen și promovarea unor măsuri preventive. Măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu pot contribui mult la protejarea victimei. Ieșirea din cercul abuzului și luarea unui angajament real împotriva violenței domestice ține și de alegerea acceptării emiterii acestuia.
Meteorologii au actualizat marți prognoza pentru restul lunii august și prima zi din septembrie. Va fi mai cald decât este normal și cu mai puțină ploaie, mai ales în prima jumătate a perioadei. 4-11 august Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, local în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai
.
A murit Ion Iliescu si a luat cu el aproape un secol de istorie romaneasca. A fost un om de stat care a cultivat respectul bazat pe dialog. A stiut sa rezolve cu intelepciune si cu echilibru multe din problemele complicatei tranzitii prin care a trecut Romania dupa 1989. A stiut sa construiasca echipe, a stiut sa stabileasca aliante dar, mai ales, a reusit sa genereze consens pe marile provocari
.
Taragotiștii maramureșeni Dorin Filip și Dumitru Dobrican au fost invitați de către Adrian Neamțu la aniversarea a 50 de ani de activitate artistică, celebrată în cadrul prestigiosului festival „Cântecele Munților”, organizat de Ansamblul Profesionist „Junii Sibiului”. Evenimentul a fost una dintre cele mai mari sărbători folclorice ale anului, un spectacol grandios care a reunit artiști din toată țara. Prin sunetul inconfundabil al taragotului, cei doi muzicieni au reprezentat cu onoare
.
La data de 4 august a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați de o femeie în vârstă de 50 de ani cu privire la faptul că la domiciliul mamei sale din Mireșu Mare s-ar fi comis un furt. La fața locului s-a deplasat de îndată o patrulă de poliție, iar din primele verificări a reieșit faptul că femeia în vârstă de 81 de ani ar fi
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.