
Peste 300.000 de ţigarete de contrabandă descoperite la Sighetu Marmației într-un autovehicul
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit într-o mașină de teren peste 300.000 ţigarete de proveniență duty-free, în valoare de peste 294.800 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă. Noaptea trecută, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.