Rezultate bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă. La ce oră se afișează notele inițiale, înainte de contestații
Nationale

Rezultate bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă. La ce oră se afișează notele inițiale, înainte de contestații

Ministerul Educației va publica luni, 18 august, până cel târziu la ora 12:00, primele rezultate ale examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă, înainte de soluționarea contestațiilor. Notele vor fi disponibile atât pe site-ul oficial al examenului (bacalaureat.edu.ro), cât și la avizierele centrelor de examen (unități de învățământ liceal sau alte instituții de profil). Listele vor fi anonimizate, fiecare candidat fiind identificat printr-un cod unic alfanumeric, atribuit la prima probă scrisă

Articol postat în data 18 Aug 2025
Cum au ajuns rețele globale de fraudare a studiilor să amenințe credibilitatea științei. „Sunt, în esență, organizații criminale”
Nationale

Cum au ajuns rețele globale de fraudare a studiilor să amenințe credibilitatea științei. „Sunt, în esență, organizații criminale”

Frauda organizată la scară largă se infiltrează discret în revistele științifice și crește mai repede decât cercetarea legitimă, potrivit unui nou studiu citat de Earth.com. Mulți considerau odată că acestea sunt cazuri izolate de conduită necorespunzătoare a unor cercetători, dar anchetatorii le dezvăluie acum ca fiind un sistem extins și coordonat. Acesta cuprinde intermediari, jurnale online deturnate (jurnalele deturnate sunt site-uri web frauduloase care imită reviste academice legitime pentru a

Articol postat în data 18 Aug 2025
Pisicile suferă de demență la fel ca oamenii, iar asta este o veste bună: speranțe pentru descoperiri privind tratarea bolii
Nationale

Pisicile suferă de demență la fel ca oamenii, iar asta este o veste bună: speranțe pentru descoperiri privind tratarea bolii

Pisicile dezvoltă demenţă în mod similar cu oamenii afectaţi de Alzheimer, ceea ce, conform oamenilor de ştiinţă, oferă speranţe pentru o descoperire importantă în cercetarea acestei boli. În încercarea de a explora noi tratamente pentru oameni, un grup de experţi de la Universitatea din Edinburgh a efectuat o analiză post-mortem a creierului a 25 de pisici care prezentaseră simptome de demenţă, inclusiv confuzie, tulburări de somn şi o creştere a

Articol postat în data 18 Aug 2025
Oana Ţoiu, despre includerea României în programul Visa Waiver: Suntem într-un loc mult mai bun decât acum câteva luni
Nationale

Oana Ţoiu, despre includerea României în programul Visa Waiver: Suntem într-un loc mult mai bun decât acum câteva luni

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, afirmă că se lucrează pe toate paliere pentru includerea României în programul Visa Waiver şi „suntem într-un loc mult mai bun decât acum câteva luni”. „În această perioadă, extrem de important pentru noi este şi programul Visa Waiver. Avem acolo de reconstruit câteva punţi, suntem, însă, într-un loc mult mai bun decât acum câteva luni, aş spune”, a declarat ministrul, duminică, la TVR Info, citată

Articol postat în data 18 Aug 2025
Oana Țoiu: România susține varianta negocierilor bazate pe încetarea focului în Ucraina
Nationale

Oana Țoiu: România susține varianta negocierilor bazate pe încetarea focului în Ucraina

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, afirmă că este o mare diferenţă între negocieri care se poartă sub drone şi negocieri care se poartă cu încetarea focului, punctând că România susţine varianta negocierilor bazate pe încetarea focului şi pachetele de sancţiuni împotriva Rusiei, informează Agerpres. „Noi, la nivelul Uniunii Europene, împreună cu preşedintele Volodimir Zelenski, nu am agreat încă această miză şi anume trecerea direct la acordul de pace fără a

Articol postat în data 17 Aug 2025
Mesajul ministrului Dragoş Pîslaru pentru părinți: Banii de pe cardurile educaţionale pot fi cheltuiți doar până pe 31 august
Nationale

Mesajul ministrului Dragoş Pîslaru pentru părinți: Banii de pe cardurile educaţionale pot fi cheltuiți doar până pe 31 august

Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, face un apel către părinţi să folosească fondurile de 500 de lei virate pe cardurile educaţionale pentru anul şcolar 2024–2025, precizând că mai pot fi utilizate doar până la 31 august. Ppeste 670.000 de copii din familii vulnerabile au beneficiat de sprijinul european, destinat achiziţionării de rechizite şi materiale necesare pentru şcoală şi grădiniţă, anunță ministrul, iar peste 10% dintre familii nu au

Articol postat în data 17 Aug 2025
DNSC: Care sunt cele mai răspândite expresii care pot demasca un atac de tip phishing
Nationale

DNSC: Care sunt cele mai răspândite expresii care pot demasca un atac de tip phishing

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează, joi, că atacurile de tip phishing rămân una dintre cele mai răspândite metode folosite de atacatorii cibernetici şi publică o serie de expresii care, deşi par nevinovate, ascund intenţii periculoase. „Atacurile de tip phishing rămân una dintre cele mai răspândite metode folosite de atacatorii cibernetici pentru a obţine acces la date sensibile, credenţiale sau informaţii financiare. De cele mai multe ori, mesajele par

Articol postat în data 17 Aug 2025
Video „Ia uite ce v-a cules mami”. Nicușor Dan s-a filmat cu familia la Sâmbăta de Sus, unde a vizitat și chilia lui Arsenie Boca
Nationale

Video „Ia uite ce v-a cules mami”. Nicușor Dan s-a filmat cu familia la Sâmbăta de Sus, unde a vizitat și chilia lui Arsenie Boca

Președintele Nicușor Dan a publicat duminică o scurtă înregistrare video cu o vizită făcută, alături de partenera sa, Mirabela Grădinaru, și cei doi copii, în munții Făgăraș, în zona Sâmbăta de Sus. Nicușor Dan s-a filmat, de asemenea, pe traseul montan, inclusiv la „chilia părintelui Arsenie Boca”, unde a fost întâmpinat cu pâine și sare. „Cele mai frumoase locuri pe care le-am vizitat cu familia sunt cele de la noi,

Articol postat în data 17 Aug 2025
Femeie filmată cu doi măgari legați de o mașină. Poliția: „Nu se impune emiterea unui ordin de plasare în adăpost” a animalelor
Nationale

Femeie filmată cu doi măgari legați de o mașină. Poliția: „Nu se impune emiterea unui ordin de plasare în adăpost” a animalelor

Poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş au demarat o anchetă, după ce o persoană a fost filmată în timp ce trage cu maşina doi măgari legaţi de autovehicul. Unul dintre animale, în stare de sănătate precară, abia se deplasează. Dosarul a fost deschis în condiţiile în care poliţiştii s-au autosesizat, după ce imagini cu cele două animale trase de maşină au

Articol postat în data 17 Aug 2025
Video Austeritate, dar nu pentru toți. O comună din Bistrița-Năsăud a cheltuit 60.000 de euro pe o singură zi de distracție cu maneliști
Nationale

Video Austeritate, dar nu pentru toți. O comună din Bistrița-Năsăud a cheltuit 60.000 de euro pe o singură zi de distracție cu maneliști

Guvernul le cere aleșilor locali cumpătare în cheltuirea banului public. Măsurile de austeritate anunțate deja nu-i împiedică însă pe unii primari să facă petreceri chiar și de zeci de mii de euro. Doar într-o comună din județul Bistrița-Năsăud, o singură zi de distracție cu maneliști a costat aproape 60.000 de euro. Austeritate, dar nu pentru toți. Într-o perioadă în care Guvernul cere ca administrația să strângă cureaua, două primării de

Articol postat în data 17 Aug 2025
Nicușor Dan: România s-a oferit să contribuie la „garanții solide de securitate” pentru Ucraina
Nationale

Nicușor Dan: România s-a oferit să contribuie la „garanții solide de securitate” pentru Ucraina

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că România este dispusă să participe, alături de Statele Unite și de partenerii europeni, la oferirea unor garanții solide de securitate pentru Ucraina. Declarația a fost făcută duminică, în urma unei videoconferințe a Coaliției de Voință. „Astăzi, în cadrul unei noi videoconferințe a Coaliției de Voință, am discutat despre modul în care ne putem coordona eforturile în sprijinul Ucrainei, înaintea viitoarelor negocieri. Cu toții

Articol postat în data 17 Aug 2025
Macron: „Există un singur agresor, Rusia, o putere imperialistă și revizionistă”. Anunțul, făcut la finalul ședinței aliaților Ucrainei
Nationale

Macron: „Există un singur agresor, Rusia, o putere imperialistă și revizionistă”. Anunțul, făcut la finalul ședinței aliaților Ucrainei

Reuniunea Coaliției de Voință, alcătuită din aliații europeni ai Ucrainei, plus Canada, la care a participat și președintele României, Nicușor Dan, s-a încheiat. Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat duminică după reuniune că că există un singur agresor şi acela este Rusia, relatează Ouest France, preluată de news.ro. „Există un singur agresor, Rusia. Există un stat care propune o pace care nu este altceva decât o capitulare, şi acesta este

Articol postat în data 17 Aug 2025
Acasa Recente Radio Judete