Patriarhia le cere preoților să le permită oamenilor să se adăpostească de caniculă în parohii și mănăstiri și să ofere sprijin
Inapoi

Patriarhia le cere preoților să le permită oamenilor să se adăpostească de caniculă în parohii și mănăstiri și să ofere sprijin

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Patriarhia Română a făcut un apel către toate eparhiile să ofere sprijin în vreme de caniculă pentru cei care au nevoie, informează Biroul de Presă. Astfel, parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor care au nevoie în această perioadă și să permită tuturor persoanelor afectate de căldură să petreacă o clipă de liniște la umbră, relatează basilica.ro. De asemenea, unitățile bisericești care dispun și de servicii medicale sunt îndemnate să le pună la dispoziția celor afectați de caniculă. În regiunile afectate de secetă și temperaturi ridicate, se vor săvârși și rugăciunile „la vreme de secetă”, care vor fi citite în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu, „Care ne dă la vreme ploaie (Ieremia 5, 24), să ne trimită cele de folos spre ajutor, sănătate și mântuire”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din maramures

-
-

13:30

Bărbat cu permisul anulat, depistat de polițiștii de frontieră din Sarasău

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău au întocmit dosar penal unui bărbat al cărui drept de conducere a fost anulat de autoritățile din România. Luni, 7 iulie a.c., la primele ore ale dimineții, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău – I.T.P.F. Sighetu Marmației au oprit pentru control, pe raza localității Câmpulung la Tisa, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean
Image Description

13:12

Echipa ISU Maramureș, la Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat de la Timișoara

În perioada 7–10 iulie, în Piața Operei din Timișoara se desfășoară cea de-a XI-a ediție a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat. Competiția reunește echipe reprezentative din 14 inspectorate pentru situații de urgență din țară. Timp de trei zile, echipajele participante își vor testa abilitățile în cadrul probelor „descarcerarea din vehicule” și „acordarea primului ajutor calificat”, unde scenarii complexe vor deveni provocări contracronometru, similar situațiilor
Image Description

12:55

Pompieri români, mobilizați și angrenați pentru stingerea unui incendiu forestier izbucnit într-o localitate din Franța

În aceste momente, pompieri militari români, pre-poziționați în Franța, sub coordonarea ofițerului de legătură francez, au fost mobilizați și angrenați pentru stingerea unui incendiu forestier izbucnit în localitatea Narbonne, situată la aproximativ 100 km de baza de operațiuni. Astfel, peste 30 de salvatori, cu 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 2 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure (3000 l), 1 autospecială de stingere de capacitate mare (10.000 l),
Image Description

12:14

COD GALBEN de viituri și inundații pe Tisa, Vișeu, Iza și Lăpuș

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, după cum urmează: COD GALBEN În intervalul 08.07.2025
Image Description

10:24

Epurare administrativă în școlile mici: 900 de directori, trimiși înapoi la catedră. Care sunt școliile din județ care își pierd directorul

Aproximativ 900 de directori de școli și personal administrativ (contabili, secretare, administratori de patrimoniu) își vor pierde funcțiile în urma comasării unităților de învățământ, ca urmare a noii legi fiscal-bugetare propuse de Guvernul Bolojan. Legea prevede creșterea pragului minim de elevi pentru ca o școală să aibă personalitate juridică de la 300 la 500 de elevi. Astfel, școlile mici (în special din mediul rural) vor fi transformate în structuri arondate
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:19

- Botosani - Se înfiinţează un nou serviciu în cadrul Primăriei municipiului Botoşani

Primăria municipiului Botoşani va înfiinţa Serviciul de iluminat public, ca serviciu separat în subordinea sa, potrivit unui proiect de hotărâre lansat în dezbatere publică. Potrivit acestuia, iluminatul public este definit, în prezent, ca activitate în cadrul Serviciului Edilitare și are ca obiectiv întretinerea, modernizarea, extinderea și realizarea următoarelor obiective: iluminatul stradal rutier, iluminatul stradal-pietonal, iluminatul arhitectural, iluminatul ornamental și iluminatul ornamental-festiv. „Atât legea 51/2006 cât și legea 230/2006, impune ca
Image Description

14:15

- Bistrita - Cod galben de caniculă, cod portocaliu de vijelii, cod galben de inundații

În Crișana, Maramureș, nordul Banatului și al Dobrogei continentale, nordul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei valul de căldură se va menține și va fi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime în general între 15 și 18 grade. Miercuri, valul de căldură se va diminua în
Image Description

14:09

- Bucuresti - „Ora cu și pentru animale” ar putea deveni materie opțională în toată țara

Proiectul a fost depus, luni, 7 iulie, la Ministerul Educației și, dacă va fi aprobat, din anul școlar 2026-2027, fiecare unitate din țară va putea alege cursul din lista de opționale. În prezent, „Ora cu și pentru animale” este materie în catalog, opțională, în Ilfov. Cristina Ghiță, inspector școlar general adjunct ISJ Ilfov: „A fost un proiect pilotat în județul Ilfov cu profesionalism, emoție și entuziasm. Programa școlară este una
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
maramures WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul maramures
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete