În Crișana, Maramureș, nordul Banatului și al Dobrogei continentale, nordul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei valul de căldură se va menține și va fi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime în general între 15 și 18 grade. Miercuri, valul de căldură se va diminua în intensitate. În Banat, Crișana, Maramureș, vestul Olteniei și cea mai mare parte a Transilvaniei, vor fi vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h), grindină de medii dimensiuni (2-5 cm), frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. Fenomene vizate: scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 8 iulie – 4 august. Potrivit meteorologilor, de miercuri 9 iulie, vremea se va răci în majoritatea zonelor. Revin ploile torențiale, grindina și fenomenele electrice. 8 – 14 iulie. Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice și estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele
.
Reprezentanții Vital anunță întrerupereafurnizării apei potabile marți, 8 iulie, până l ora 19.00, pe stăzile Avram Iancu, Luceafarului, Romană, Al. Romană, pentru lucrări de reparații la rețeaua publică de alimentare cu apă. Echipele de intervenție sunt la fața locului, pentru remedierea situației și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
.
La data de 7 iunie a.c., în intervalul orar 19.00-21.00, polițiștii din Ulmeni, cei ai Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Maramureș și cei ai Serviciului Criminalisticau desfășurat activități în cadrul unei acțiunipe raza localităților Țicău și Chelința. Au fost instituite 2 filtre rutiere în cadrul cărora polițiștii au vizat prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de
.
La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 00.50, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că la un eveniment organizat în municipiu are loc o altercație. Polițiștii au demarat activități, în cadrul cărora au identificat toate persoanele implicate. Verificările efectuate au relevat că 3 bărbați, care asigurau paza evenimentului, ar fi fost agresați de către 6 persoane, care ar fi încercat să intre, fără
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.