Lovitură pentru Erdogan la alegerile locale. Opoziția obține cea mai mare victorie electorală și câștigă Ankara, Istanbul și Izmir
Inapoi

Lovitură pentru Erdogan la alegerile locale. Opoziția obține cea mai mare victorie electorală și câștigă Ankara, Istanbul și Izmir

Postat pe 01 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
Turcii i-au dat o lovitură grea lui Recep Erdogan, la alegerile locale. Opoziția a câștigat marile orașe, inclusiv principalul centru economic al țării. Primarul Istanbulului a câștigat cu o marjă largă. El a primit un nou mandat. Și primarul capitalei Ankara și-a păstrat locul, cu o diferență de 25 de puncte față de adversarul său din partidul de la putere.Și la Izmir, al treilea oraș al țării, opoziția și-a reconfirmat supremația. Erdogan își dorise să preia controlul asupra acestor mari centre urbane și a investit mult în campaniile electorale - mai ales la Istanbul, unde a fost primar în anii 90. A eșuat. Surpriza a fost că a pierdut și unele capitale de provincie deținute de mult de partidul lui. În total, republicanii din opoziție au obținut 37% la nivel național, comparativ cu 36% pentru partidul președintelui. E cea mai mare victorie electorală a lor din epoca Erdogan. Recep Erdogan a recunoscut duminică victoria istorică a opoziţiei la alegerile municipale care, în opinia lui, reprezintă un "punct de cotitură" pentru tabăra sa, la putere din 2002. Numărarea a aproape 99% din voturi la nivel naţional confirmă că opoziţia turcă a provocat partidului AKP (islamist-conservator) al şefului statului cel mai mare dezastru electoral din ultimele două decenii. Principalul partid de opoziţie, CHP (social-democrat), a revendicat victoria la Istanbul şi Ankara, cele mai mari două oraşe din Turcia, şi a cucerit multe altele, precum Bursa, mare oraş industrial din nord-vest aflat sub controlul AKP din 2004. Proclamarea rezultatelor finale de către Înalta comisie electorală (YSK) aşteptată în cursul zilei de luni va confirma aceste rezultate, deja integrate de principalii interesaţi, printre care şeful statului. De la sediul din Ankara partidului său şi în faţa unei mulţimi abătute, neobişnuit de tăcută, preşedintele turc a promis că va "respecta decizia naţiunii". Cu puţin timp înainte, primarul în exerciţiu al Istanbulului, Ekrem Imamoglu şi-a anunţat realegerea în fruntea celui mai mare oraş al Turciei, pe care l-a cucerit în 2019, fără să aştepte măcar proclamarea rezultatelor oficiale. "În această seară, democraţia se va răspândi (...) în pieţe, pe străzi, în universităţi, în cafenelele şi restaurantele din Istanbul", a declarat edilul oraşului în faţa a zeci de mii de susţinători, foarte veseli, adunaţi în faţa sediului primăriei, sub un val de drapele roşii turce şi bombe fumigene. La Ankara, primarul CHP Mansur Yavas, cu un avans considerabil, a revendicat şi el victoria, declarând în faţa unei mulţimi entuziaste că "cei care au fost ignoraţi au trimis un mesaj clar celor care conduc această ţară". "Alegătorii au ales să schimbe faţa Turciei", a spus liderul CHP, Ozgur Ozel.Pe lângă Izmir (vest), al treilea oraş al ţării şi bastion al CHP, şi Antalya (sud), unde partizanii opoziţiei au început să sărbătorească victoria în stradă, principala formaţiune a opoziţiei a realizat un progres spectaculos în Anatolia. Ea conduce cursa în capitalele de provincie aflate de mult sub controlul AKP, potrivit rezultatelor aproape definitive care au luat prin surprindere observatorii. Preşedintele Erdogan, 70 de ani, dintre care 21 de ani la putere, s-a implicat personal în campanie, în special la Istanbul, "bijuteria" ţării, capitala ei economică şi culturală unde a fost primar în anii 1990 şi care a basculat la opoziţie în 2019. Dar angajamentul şefului statului, care a anunţat la începutul lui martie că aceste alegeri sunt "ultimele pentru el", nu a fost suficient. "Este nevoie de echilibru cel puţin la nivel local împotriva guvernului", a declarat pentru AFP Serhan Solak, 56 de ani, un locuitor din Ankara care a venit să voteze pentru Mansur Yavas, primarul în exerciţiu al CHP, scrie Agerpres. Candidaţii AKP s-au menţinut, totuşi, în frunte în mai multe oraşe mari din Anatolia (Konya, Kayseri, Erzurum) şi de la Marea Neagră (Rize, Trabzon), bastioane ale preşedintelui Erdogan, în timp ce partidul pro-kurd DEM şi-a asigurat un avans confortabil în mai multe oraşe mari din sud-estul majoritar kurd, printre care Diyarbakir, capitala neoficială a kurzilor din Turcia. Pe tot parcursul campaniei, preşedintele Erdogan a participat zilnic la mitinguri, beneficiind de timp de antenă nelimitat la televiziunea publică, unde adversarii săi au fost ignoraţi aproape total. Înfrângerea partidului său (AKP, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării), în special la Istanbul, va avea consecinţe grave. Agăţându-se de oraş, preşedintele a anulat alegerile municipale din 2019, pentru a-l vedea în final pe Imamoglu câştigând detaşat în al doilea scrutin organizat trei luni mai târziu, suferind astfel cel mai mare eşec electoral de la venirea sa la putere în 2003 ca prim-ministru. Primarul Istanbulului, abonat la podiumul personalităţilor politice preferate ale turcilor, a continuat de atunci să se prezinte drept rival direct al şefului statului care l-a descris drept un "primar cu jumătate de normă" devorat de ambiţiile sale naţionale. Pentru mulţi observatori, odată ales, primarul Istanbulului va avea o cale deschisă spre alegerile prezidenţiale din 2028. Şeful statului, resemnat, a vorbit despre cei "patru ani de muncă (...) care nu trebuie irosiţi" până atunci, o modalitate de a exclude eventualitatea unor alegeri anticipate care i-ar permite să candideze din nou.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din maramures

-
-

20:04

Seară magică de muzică și poezie la Târgu Lăpuș: Flavia Hojda și Pavel Ulici au încântat publicul

Pe 31 iulie, orașul Târgu Lăpuș a trăit o seară cu adevărat memorabilă. Centrul Cultural Educațional stART și-a testat capacitatea maximă la un spectacol de muzică și poezie care a cucerit fiecare suflet din sală. Protagoniștii evenimentului, Flavia Diana Hojda și Pavel Ulici, au dat glas versurilor pline de tâlc ale poetei Viorica Nagacevschi, transformându-le în emoție pură. Atmosfera a fost încărcată de sensibilitate și frumusețe artistică, iar aplauzele publicului
Image Description

20:00

Modificările legislative în domeniul fiscal care afectează atât firmele dar și persoanele fizice, unele începând cu data de 1 august 2025

În 25 iulie 2025 s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 699, Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, act legislativ ce introduce un set de măsuri fiscal-bugetare pentru reducerea deficitului bugetar al României în acest an spre zona de 8% din PIB, țintă anunțată recent de premierul Ilie Bolojan. Acesta este un prim pachet legislativ dintr-o serie de măsuri ce vor fi introduse în perioada următoare, iată care sunt principalele
Image Description

19:31

Brașovul a găzduit al treilea turneu din seria „Grand Prix România 2025” – performanțe remarcabile pentru Academia de Șah Maramureș

Al treilea turneu (și primul de șah clasic) din prestigioasa serie Grand Prix România 2025 s-a desfășurat la elegantul hotel Aro Palace din Brașov, orașul de sub Tâmpa fiind gazda perfectă pentru cei peste 370 de jucători prezenți. Competiția a fost împărțită în două secțiuni, separate de ”bariera” ELO 2000, organizatorii acordând și câteva wildcard-uri pentru turneul A unor jucători cu rating sub acest prag. Printre participanți s-a remarcat și
Image Description

18:52

David, înotătorul care înoată prin noi…

Ce se mai poate spune despre David Popovici? Ce cuvinte mai pot atinge linia de plutire a unui om care a devenit simbol, far, repere într-o țară adesea pierdută în derivă? Ce mai rămâne de spus când, dincolo de medalii, podiumuri și recorduri mondiale, descoperim un tânăr care vorbește lumii prin modestie, prin muncă și prin felul în care tace cu sens? David Popovici nu mai este doar înotătorul genial.
Image Description

18:36

Programul liturgic în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului la Biserica „Sfinții Cosma și Damian” Vișeu-spital

Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut și ca Postul Sfintei Marii, este unul dintre cele mai importante din calendarul ortodox, fiind dedicat pregătirii sufletești pentru sărbătoarea celebrată pe 15 august. Este o perioadă de reflecție spirituală, menită să restabilească armonia dintre trup și suflet și să aducă omagiu celei mai venerate sfinte.
Image Description

Recente din Romania

-
-

07:15

- Vrancea - Important: cine trebuie să plătească CASS de la 1 august sau de la 1 septembrie și ce categorii rămân scutite

Începând cu luna august 2025, prin Legea nr. 141/2025, au fost adoptate o serie de măsuri fiscal-bugetare, inclusiv măsuri cu impact în sistemul de asigurări sociale de sănătate, care, prin implementare, să conducă la sustenabilitate și asigurarea serviciilor medicale și medicamentelor necesare bolnavilor, precum și continuitate în acordarea acestora. De la data de 1 august 2025, se menține calitatea de asigurat fără plata contribuției pentru următoarele categorii de persoane: Categoriile
Image Description

07:06

- Nationale - Ce înseamnă comportamentul agresiv în trafic și ce trebuie să conțină o sesizare online. Precizările Poliției

Deși Poliția Română le-a dat posibilitatea participanților la trafic să sesizeze online șoferii agresivi cu care interacționează pe drumurile publice, persoanele care aleg să facă acest lucru trebuie să țină cont de mai multe aspecte, altfel sesizarea ar putea fi clasată. Încă din anul 2024, șoferii pot reclama online alți conducători de autovehicule care au un comportament agresiv în trafic. Acest lucru se realizează prin intermediul unei platforme de pe
Image Description

07:06

- Nationale - Exclusiv Șefa CSM: O pensie de 11.000 de lei mi se pare mică. Nu vom accepta tăierile anunțate. Judecătorii au un trai normal, mediu

În plin scandal legat de creșterea vârstei de pensionare a magistraților și scăderea cumulului pensiei pentru procurori și judecători, președintele Nicușor Dan a avut discuții cu premierul Ilie Bolojan, ministrul Justiției și conducerea Consiliului Superior al Magistraturii. Reprezentanta sistemului de Justiție, președinta CSM Elena Costache, spune că nu va accepta pachetul de tăieri, conform căruia vârsta de pensionare va crește la 65 de ani, iar pensia va fi 70% din
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
maramures WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul maramures
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete