Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a alocat în 2025 peste 233 milioane lei pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii forestiere, cu accent pe drumuri forestiere, depozite pentru comercializarea masei lemnoase și achiziția de utilaje moderne, potrivit unui comunicat recent.
👉Lucrări majore în rețeaua de drumuri forestiere existente și noi
În anul 2025, Romsilva a construit 52,34 kilometri de drumuri forestiere noi și a reabilitat 249,51 kilometri din drumurile existente, consolidând astfel infrastructura pentru gestionarea pădurilor. Lucrările continuă și în prezent, fiind în derulare lucrări de restaurare a 1.343,67 kilometri de drumuri forestiere și construirea altor 274,06 kilometri de drumuri noi.
Proiectele includ înlocuirea podețelor tubulare deteriorate, refacerea terasamentelor și îmbunătățirea sistemului rutier cu balast şi piatră spartă, decolmatarea șanțurilor și montarea de indicatoare rutiere. Totodată, în contextul schimbărilor climatice, s-au realizat intervenții rapide pentru refacerea a 17 drumuri afectate de viituri, asigurând un traseu provizoriu de 36,5 kilometri pentru continuitatea lucrărilor silvice.
👉Modernizarea depozitelor și achiziția de utilaje forestiere
Pe lângă infrastructura rutieră, Romsilva a finanțat modernizarea și extinderea depozitelor permanente pentru comercializarea masei lemnoase. În 2025, au fost demarate lucrările pentru șapte depozite noi, iar alte 12 depozite existente se află în proces de modernizare. De asemenea, au fost achiziționate 31 de utilaje forestiere de ultimă generație, iar zece depozite noi sunt în fază de proiectare.
Din fonduri proprii, regia a investit 40 milioane lei în utilaje prietenoase cu mediul, în special pentru pepiniere silvice, centre de producție, precum și în amenajări piscicole și vânătorești. Fonduri bugetare și credite externe au asigurat suplimentar 34 milioane lei pentru drumurile afectate de calamități și lucrări de corectare a torenților, precum și peste 15 milioane lei pentru amenajarea de perdele forestiere.
Pentru anul 2026, Romsilva estimează investiții totale de aproximativ 337 milioane lei. Dintre acestea, 200 milioane lei vor proveni din fondul de accesibilizare, 40 milioane lei din fonduri proprii, iar circa 97 milioane lei din fonduri bugetare și credite externe. Regia administrează în prezent o rețea extinsă de 26.454 kilometri de drumuri forestiere de stat.
Romsilva are în administrare 3,13 milioane hectare de păduri proprietate publică a statului, reprezentând 48% din suprafața forestieră a țării, și oferă servicii silvice pentru circa un milion de hectare de păduri private. Toate pădurile de stat administrate sunt certificate conform standardelor internaționale de management forestier, arată sursa citată.