Lucrând cu copii și adolescenți sportivi, dar și dintr-un interes personal, mă surprind adesea oprindu-mă din „scroll-ul” pe Facebook atunci când îmi apar în feed imagini cu podiumuri, medalii și zâmbete largi. Fie că postarea vine de la sportiv, de la părinți, de la antrenor sau din media, mă atrage să citesc nu doar rândurile scrise, ci și comentariile. Cele mai multe sunt pline de entuziasm:„Ești foarte talentat!”, „Ai un dar special!”, „Ai fost mereu un copil talentat!”. Și cred cu tărie că aceste cuvinte vin din inimă, cu cele mai bune intenții.Dar, de fiecare dată, simt nevoia să adaug ceva ce nu se spune suficient de des. Da, talentul contează. Este scânteia. Dar în spatele fiecărui rezultat sportiv stă o muncă uriașă – ore de antrenament, zile și weekenduri petrecute în săli sau pe terenuri, vacanțe sacrificate, accidentări, momente de descurajare, lacrimi, visuri, speranțe… și o forță de a merge mai departe pe care mulți adulți nu o cunosc. Copiii care fac sport de performanță învață devreme ce înseamnă sacrificiul. Cresc în adolescenți responsabili, care își depășesc limitele și își doresc să fie o sursă de mândrie – pentru ei, pentru părinți, pentru echipă. Ei nu sunt doar „talentați”. Sunt disciplinați, ambițioși, răbdători, curajoși. Sunt luptători. Și această parte merită spusă. Merită văzută. Merită validată. Poate că, pe lângă „Bravo, ce talentat ești!”, ar fi bine să le spunem și:🔹 „Știu cât ai muncit pentru asta.”🔹 „Ești un exemplu de perseverență.”🔹 „Felicitări pentru efortul tău constant!”🔹 „Rezultatele tale arată cât de mult ai crescut prin muncă și dăruire.” Pentru că, da, talentul îți deschide ușa… dar munca zilnică este cea care te ajută să rămâi înăuntru.