Cu cât se va scumpi rovinieta
Inapoi

Cu cât se va scumpi rovinieta

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Ultima oră
Noul Executiv ia în calcul majorarea rovinietei, potrivit unor surse politice participante la discuțiile din cadrul grupului tehnic organizat la Palatul Cotroceni. Propunerea figurează deja într-o variantă de lucru a programului de guvernare și ar putea deveni realitate începând cu 1 ianuarie 2026. Măsura vizează ajustarea taxei de drum pentru a o alinia la nivelul altor țări din regiune, precum Bulgaria sau Ungaria, unde tarifele sunt semnificativ mai mari decât cele din România. În prezent, rovinieta pentru un autoturism valabilă 12 luni costă 141,87 lei, echivalentul a aproximativ 28 de euro. Potrivit surselor citate, s-a discutat inițial o creștere la 50 de euro, dar ultima variantă analizată prevede dublarea acestei sume, adică un tarif de 56 de euro pentru un an. Impactul financiar estimat pentru bugetul de stat ar fi de aproximativ 400 de milioane de lei în primul an de aplicare. Deși a existat și varianta aplicării noii taxe începând cu vara anului 2025, aceasta a fost amânată din motive tehnice, în special din cauza dificultăților legate de sistemele de taxare a transportatorilor. Astfel, data cel mai probabilă pentru intrarea în vigoare a noilor tarife rămâne începutul anului 2026.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Ultima oră

Pagina de facebook

-
-

Recente din maramures

-
-

13:40

Preasfințitul Părinte Vasile la Dragomirești: „Sărbătorim astăzi un moment de har”

Marți, 24 iunie, de sărbătoarea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Preasfinția Sa Vasile Bizău a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească în parohia Dragomirești, luând astfel parte la sărbătoarea hramului din localitatea sa natală. Au concelebrat părintele protopop Vasile Codrea, părintele protopop Vasile Iusco, părintele paroh Vasile Hotico și un sobor de preoți din parohiile apropiate. „Sărbătorim astăzi un moment de har. An după an suntem aici, la această biserică, în această sărbătoare,
Image Description

13:13

Furnizarea apei potabile, întreruptă câteva ore în Țicău

Reprezentanții Vital anunță întreruperea furnizării apei potabile miercuri, 25 iunue, până la ora 15:00, în Țicău, pentru lucrări de reparații la rețeaua publică de alimentare cu apă. Echipele de intervenție sunt la fața locului, pentru remedierea situației și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Image Description

12:57

Scumpiri în lanț din iulie. Dispar cele trei plafonări: la energie, alimente și asigurările RCA

Se anunță scumpiri în lanț vara aceasta. Trei plafonări, la energie, alimente şi RCA, dispar de la 1 iulie, iar peste troate acestea se suprapun şi noile taxe care vor fi introduse de Guvernul Bolojan. Românii vor avea parte astfel, potrivit estimărilor economiștilor, de facturi duble, alimente şi asigurări la maşini mai scumpe cu cel puţin 5%, plus carburanţii care ar putea să se scumpească din cauza creşterii accizei. Coșul
Image Description

08:31

Lucrări de reparații la rețeaua publică de alimentare cu apă pe str. Sudului din Baia Mare

Reprezentanții Vital anunță întreruperea furnizării apei potabile miercuri, 25 iunie, până la ora 14.00, pe str. Sudului din Baia Mare pentru lucrări de reparații la rețeaua publică de alimentare cu apă. Echipele de intervenție sunt la fața locului, pentru remedierea situației și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Image Description

19:14

Măsuri de protecție a populației în perioadele cu temperaturi ridicate

Având în vedere atenționarea meteorologică Cod Galben de caniculă, disconfort termic și val de căldură, pentru punerea în aplicare a Dispoziției Secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, respectiv al Planului de măsuri pentru diminuarea efectelor negative ale caniculei și secetei, aprobat la nivelul județului Maramureș, prefectul Florian-Valeriu Sălăjeanu a declarat că au fost diseminate la nivelul unităților administrativ-teritoriale măsurile de prevenire și acțiunile
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:19

- Constanta - Plata cu ora pentru profesori se va raporta la timpul total de lucru. Anunțul ministrului Educației

Această schimbare este prevăzută și în programul de guvernare al Cabinetului Bolojan. Într-un mesaj transmis cu ocazia preluării mandatului, ministrul a subliniat: „Plata cu ora se raportează la timpul de lucru total (40 de ore pe săptămână), astfel încât valoarea unei ore la plata cu ora să nu depășească valoarea unei ore din normă”. Daniel David a mai precizat că intenționează să propună o flexibilizare a normei didactice: În învățământul
Image Description

14:16

- Timis - Pardoseală din arțar nordic și un nou sistem de supraveghere video la Sala Olimpia

În lipsa unei săli moderne, Primăria Timișoara va moderniza Sala Constantin Jude. Astfel, sunt prevăzute lucrări de înlocuire a pardoselii cu material de înaltă calitate, modernizarea iluminatului și dotarea cu sistem modern de supraveghere video. Vor fi asigurate condiții moderne atât pentru antrenamente și competiții sportive, cât și pentru evenimente. Proiectul de hotărâre privind aprobarea obiectivului de investiții modernizarea sălii Constantin Jude, faza ET+DALI, a fost publicat pe site-ul municipalității
Image Description

14:15

- Cluj - Trei puncte de hidratare deschise pentru clujeni în zilele de caniculă. Care sunt piețele în care te poți răcori în Cluj-Napoca, pe caniculă

Primăria Cluj-Napoca anunță deschiderea a trei puncte de distribuire a apei potabile, ca măsură de sprijin pentru populație în contextul temperaturilor extreme prognozate pentru această săptămână. Miercuri și joi, între orele 12:00 și 17:00, clujenii vor putea beneficia de apă potabilă gratuită în următoarele locații: Piața Lucian Blaga, zona Operei Maghiare și Piața Mihai Viteazul (vis-a-vis de Cinema „Florin Piersic”). Inițiativa vine în contextul unui disconfort termic accentuat și vizează
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
maramures WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul maramures
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete