Video Un elev a făcut infarct chiar în timpul examenului auto, la traseu. Ce acuze i se aduc polițistului examinator
Inapoi

Video Un elev a făcut infarct chiar în timpul examenului auto, la traseu. Ce acuze i se aduc polițistului examinator

Postat pe 11 Aug 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Video Un elev a făcut infarct chiar în timpul examenului auto, la traseu. Ce acuze i se aduc polițistului examinator
Nationale
Un elev care susținea examenul pentru obținerea permisului ar fi făcut infarct chiar în timpul probei. Martorii spun că polițistul examinator nu i-ar fi acordat primul ajutor. Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, se afla chiar în timpul examenului pentru obținerea permisului auto, în București, în momentul în care i s-a făcut rău, iar polițistul a tras pe dreapta. Martorii povestesc că bărbatul a căzut cu capul pe volan și pentru o perioadă de timp fost inconștient. Mai mult, cei care au fost prezenți la fața locului spun că polițistul examinator nu i-ar fi acordat primul ajutor și totodată că ar fi trecut destul de mult timp până când bărbatul a fost resuscitat. Ulterior, bărbatul a fost dus la spital și primește în momentul de față îngrijiri medicale. Poliția urmează să verifice dacă s-a respectat procedura și dacă este într-adevăr cum au spus martorii, și anume faptul că examinatorul nu i-a acordat primul ajutor bărbatului. La acest lucru ar putea contribui și imaginile filmate întrucât în timpul examenului un aparat video ar trebui să înregistreze tot ce se întâmplă, pentru a putea fi contestat, dacă este cazul. Acesta nu este un caz unic. În 2023, în Cluj-Napoca, o femeie de 45 de ani a făcut atac de cord, însă viața ei a fost salvată datorită intervenției prompte a polițistului examinator.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete