Ursula von der Leyen i-a cerut explicaţii lui Volodimir Zelenski privind legea ce subminează lupta anticorupţie. Proteste în Ucraina
Inapoi

Ursula von der Leyen i-a cerut explicaţii lui Volodimir Zelenski privind legea ce subminează lupta anticorupţie. Proteste în Ucraina

Postat pe 23 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Ursula von der Leyen i-a cerut explicaţii lui Volodimir Zelenski privind legea ce subminează lupta anticorupţie. Proteste în Ucraina
Nationale
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut „explicaţii” preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, după promulgarea unei legi privind structurile anticorupţie care a provocat un val de proteste în Ucraina, relatează miercuri AFP. Ursula von der Leyen „a exprimat puternice îngrijorări în ceea ce priveşte consecinţele” acestei legi care suprimă independenţa organismelor anticorupţie şi „a cerut explicaţii guvernului ucrainean”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, scrie Agerpres. Acesta a mai afirmat că respectarea statului de drept şi a luptei anticorupţie sunt în centrul proiectului european. „În calitate de ţară candidată, Ucraina trebuie să respecte deplin aceste norme. Nu pot exista compromisuri”, a insistat el. Preşedintele ucrainean a promulgat marţi această lege controversată care suprimă independenţa agenţiilor anticorupţie. Mai multe sute de manifestanţi au ieşit pe străzile capitalei ucrainene în cursul serii pentru a-şi exprima nemulţumirea. Alţi aliaţi ai Kievului, precum şi ONG-uri din Ucraina, şi-au exprimat îngrijorarea. UE şi-a exprimat deja de marţi preocuparea, comisarul european pentru extindere, Marta Kos, apreciind că este vorba despre un „regres grav” al Ucrainei în materie de luptă împotriva corupţiei. „Limitarea independenţei agenţiilor anticorupţie este un obstacol în calea aderării Ucrainei la UE”, a declarat şi ministrul german de externe, Johann Wadephul.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete