Un singur elicopter a survolat legal Delta Dunării anul acesta
Inapoi

Un singur elicopter a survolat legal Delta Dunării anul acesta

Postat pe 22 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Un singur elicopter a survolat legal Delta Dunării anul acesta
Nationale
Doar un singur elicopter a survolat legal anul acesta teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), a declarat pentru Agerpres guvernatorul Rezervaţiei, Bogdan Bulete.Pentru a survola Delta Dunării, inclusiv zona în care duminică seara a avut loc un accident aviatic soldat cu moartea a doi bărbaţi, proprietarii aeronavelor trebuie să solicite avizul Administraţiei RBDD."De la începutul acestui an, Administraţia Deltei a emis un singur aviz de survol pentru un elicopter", a precizat guvernatorul Bogdan Bulete.Anul trecut, potrivit raportului de activitate pentru anul 2024 făcut public pe site-ul instituţiei din subordinea Ministerului Mediului, Administraţia RBDD a emis 480 de permise pentru desfăşurarea unor activităţi, printre care pescuit scrumbie, albinărit, cercetare şi survol.Doi bărbaţi au murit duminică seara, în apropierea satului de vacanţă Gura Portiţei, în perimetrul RBDD, după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit, circumstanţele în care s-a produs evenimentul fiind cercetate în momentul de faţă atât de Autoritatea de Investigaţii şi Analiza pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, cât şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.În aceeaşi zi şi în aceeaşi zonă, a fost anunţat la AIAS un incident de aviaţie în care a fost implicat tot un avion de mici dimensiuni care a capotat, dar în cazul acestui incident nu a existat un apel la numărul unic de urgenţă 112.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete