Ministrul Bogdan Ivan, aprecieri pentru cariera politică a lui Ion Iliescu, dar evocă și momentele controversate din viața acestuia
Inapoi

Ministrul Bogdan Ivan, aprecieri pentru cariera politică a lui Ion Iliescu, dar evocă și momentele controversate din viața acestuia

Postat cu 16 ore în urmă

Update cu 16 ore în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Bogdan Ivan scrie pe Facebook, după moartea lui Ion Iliescu, că „România își ia rămas bun de la primul președinte al democrației post-comuniste, fondator al partidului nostru și, pentru mulți, simbolul unei tranziții tensionate, dar necesare”. „A fost comunist. Apoi, a fost reformator. Apoi, a fost președinte. Trei roluri diferite, într-o singură viață. Și, da – a greșit. A întârziat reforme. A tolerat excese. A protejat oameni care n-ar fi trebuit protejați. Dar în același timp, a oferit stabilitate, ordine, și o formă de continuitate umană, într-un moment în care România putea foarte ușor să cadă în anarhie”, a adaăugat ministrul. „Astăzi, România își ia rămas bun de la Ion Iliescu, primul președinte al democrației post-comuniste, fondator al partidului nostru și, pentru mulți, simbolul unei tranziții tensionate, dar necesare. Ca tânăr care a crescut într-o Românie clădită în parte pe deciziile și ezitările sale, simt că am datoria de a spune câteva lucruri nu doar despre ce a fost, ci și despre ce rămâne”, scrie Ivan pe Facebook. „Ion Iliescu a fost un produs al istoriei noastre complicate. A trăit în vremuri în care alegerea nu era între bine și rău, ci între haos și supraviețuire. A fost comunist. Apoi, a fost reformator. Apoi, a fost președinte. Trei roluri diferite, într-o singură viață. Și, da – a greșit. A întârziat reforme. A tolerat excese. A protejat oameni care n-ar fi trebuit protejați. Dar în același timp, a oferit stabilitate, ordine, și o formă de continuitate umană, într-un moment în care România putea foarte ușor să cadă în anarhie”, adaugă acesta. „Nu avem nevoie de un cult al lui Ion Iliescu. Dar avem nevoie de o lectură onestă a epocii sale, pentru că în trecutul pe care îl evităm se ascund adesea greșelile pe care suntem tentați să le repetăm. Iliescu ne-a arătat ce înseamnă un stat care protejează, dar și ce înseamnă un stat care ezită să reformeze. A înțeles durerea oamenilor simpli, dar n-a reușit întotdeauna să vadă viitorul care venea galopând. Stânga românească, astăzi: Noi, cei tineri din PSD, nu vrem să repetăm trecutul. Dar nici nu-l vom nega. Vrem o stângă lucidă, care înțelege că echitatea socială nu este un slogan, ci o obligație. Vrem o Românie în care digitalizarea nu înlocuiește demnitatea, și în care statul nu devine nici dușman, nici stăpân, ci partener al cetățeanului. Moștenirea lui Iliescu poate fi rescrisă într-o formă modernă. Nu ca nostalgie, ci ca lecție aplicabilă: Un stat care nu lasă pe nimeni în urmă. O economie în care profitul nu înseamnă nedreptate. O democrație în care tăcerea nu e o formă de guvernare. O politică în care echilibrul nu e slăbiciune. Citiți și: Cele mai importante momente din viața și cariera politică a lui Ion Iliescu, primul președinte al României după căderea comunismului Ultimul mesaj al lui Ion Iliescu pentru români: „Aveți o miză în păstrarea democrației. Vă doresc să nu vă urâți pentru votul vostru” Ion Iliescu a subliniat în ultimul interviu că nu s-a temut de moarte: „Am trăit viața cu multe viteze, vârste, vocații” Un ultim mesaj, către noi toți. L-aș imagina pe Ion Iliescu, privind spre noi, nu cu mândrie, nu cu teamă, ci cu un avertisment calm și lucid, în felul lui: “Fiți moderați, dar nu slabi. Apărați statul, dar nu îl idolatrizați. Ajutați oamenii, dar nu îi țineți prizonieri ai asistenței. Iubiți țara, dar nu închideți ușa lumii.” Și mai ales: „Nu transformați trecutul în armă. Transformați-l în înțelepciune.” Ion Iliescu a fost începutul unei epoci. Noi suntem începutul alteia. Să avem tăria să fim mai clari, mai drepți, mai curajoși – dar și smeriți când privim înapoi. România nu are nevoie de eroi. Are nevoie de oameni care își învață lecțiile și construiesc, fără ură și fără frică. „România dreaptă. România demnă.” – nu e doar un slogan. Poate fi misiunea unei generații. A noastre”, mai scrie ministrul Energiei. Citiți și: Primele reacții din PSD după ce s-a aflat despre moartea lui Ion Iliescu. Ce au transmis Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu Dominic Fritz, la moartea lui Ion Iliescu: Nu putem trece sub tăcere suferinţa celor care au plătit cu sânge la Revoluţie și mineriade Ce a însemnat eticheta de „președinte bolșevic” pentru Ion Iliescu. Cum a explicat „Duminica Orbului”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din maramures

-
-

10:40

A murit omul de afaceri Romi Marchiș

Am aflat cu mare tristețe că Romi Marchis nu mai este printre noi. Ne pare sincer rău. A fost mereu o prezență caldă și veselă, cu zâmbetul pe buze și cu vorba lui: „totul va fi bine”. Astăzi… ne-a salutat din mers, în felul lui discret, și a plecat. Condoleanțe familiei. Suntem alături de voi cu sufletul. Dumnezeu să-l odihnească în pace – este mesajul transmis de Orhideea Maria Nebuneli-Pop.
Image Description

10:28

Cod galben de instabilitate atmosferică: averse torențiale, descărcări electrice, vijelii, grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri un cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în mai multe județe din nord-estul țării. Potrivit meteorologilor, codul va fi în vigoare începând cu ora 13.00 și până la ora 19.00, în județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași. În acest interval vor fi vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h), frecvente descărcări electrice, averse torențiale și izolat grindină de medii dimensiuni (2-4
Image Description

09:43

Maramureș Rookie Fest 2025 – Baia Mare a găzduit singurul concurs oficial de street skateboarding din România

Maramureș Rookie Fest 2025 – Baia Mare a găzduit singurul concurs oficial de street skateboarding din România 3–5 august 2025 | Skatepark Baia Mare Baia Mare a fost, între 3 și 5 august 2025, gazda unui spectacol sportiv de nivel internațional – Maramureș Rookie Fest, etapă oficială în circuitul mondial World Rookie Tour, disciplina olimpică street skateboarding. Evenimentul a reunit sportivi din România, Ungaria, Estonia, Italia și Germania, confirmând poziția
Image Description

09:04

Ion Iliescu va fi înmormântat joi, 7 august, zi declarată de doliu național în România

Românii îi pot aduce miercuri, 6 august, un ultim omagiu fostului președinte al României, Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni. Primul lider post-decembrist ales în mod liber a murit marți, la vârsta de 95 de ani, după aproape două luni petrecute în spital. În prima parte a zilei, foști președinți ai României, membri din arcul guvernamental, reprezentanți ai instituțiilor statului, diplomați, colaboratori sau apropiați sunt așteptați, în Sala Unirii a Palatului
Image Description

08:35

Timiș Gheorghe Marin a dispărut de la domiciliul său din Borșa la sfârșitul lunii iulie. Este căutat de poliție

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Maramureș desfășoară activități pentru găsirea unui bărbat ce a plecat de la domiciliul său din localitatea Borșa, la data de 27.07.2025 și până în prezent nu a mai revenit. TIMIȘ GHEORGHE MARIN: de 42 de ani, are următoarele semnalmente- 165 cm înălțime, greutate 70 kg, ochi căprui, păr șaten.
Image Description

Recente din Romania

-
-

11:16

- Neamt - Un ”neamț” pe banca naționalei: Adrian Iencsi este noul selecționer al naționalei U20 a României

Adrian Iencsi este noul selecționer al naționalei U20 a României, preluând ștafeta de la Costin Curelea. Născut în Piatra-Neamț, fostul fundaș al Rapidului promite o reconstrucție curajoasă și disciplinată la tineret. Federația Română de Fotbal a anunțat oficial că Adrian Iencsi este noul selecționer al naționalei U20 a României, după ce Costin Curelea a fost promovat la cârma echipei U21, în luna iulie. Fost fundaș cu 30 de selecții la
Image Description

11:16

- Botosani - Controale de amploare ale poliției într-o localitate din Botoșani. Aproape 100 de persoane legitimate și zeci de mașini verificate

Controale de amploare ale poliției într-o localitate din județul Botoșani. La data de 04 august 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea faptelor antisociale, pe zona localității Hlipiceni. În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și verificate 46 de autovehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate
Image Description

11:15

- Cluj - Nesimțire cu numere de Alba în centrul Clujului! Range Rover roșu parcat pe trotuar, lipit de clădire și stâlp: „Albanez venit la oraș”

Un șofer cu un Range Rover Discovery roșu, cu numere de Alba, a reușit performanța de a parca în centrul Clujului, direct pe trotuar, fix între un stâlp de iluminat public și o clădire. Practic, pietonii au fost forțați să evite complet mașina sau să se strecoare cu greu printre obstacole. Martori la scenă spun că pietonii au fost puși în dificultate, nevoiți să se strecoare printre obstacole sau chiar
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
maramures WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul maramures
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete