Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, face un apel către părinţi să folosească fondurile de 500 de lei virate pe cardurile educaţionale pentru anul şcolar 2024–2025, precizând că mai pot fi utilizate doar până la 31 august. Ppeste 670.000 de copii din familii vulnerabile au beneficiat de sprijinul european, destinat achiziţionării de rechizite şi materiale necesare pentru şcoală şi grădiniţă, anunță ministrul, iar peste 10% dintre familii nu au folosit încă această sumă, fiind vorba în total de aproximativ 33 milioane lei.„Apel către părinţi: fondurile de 500 de lei virate pe cardurile educaţionale pentru anul şcolar 2024–2025 mai pot fi utilizate doar până la 31 august 2025. Peste 670.000 de copii din familii vulnerabile au beneficiat de acest sprijin european, destinat achiziţionării de rechizite şi materiale necesare pentru şcoală şi grădiniţă”, transmite ministrul pe Facebook. Peste 10% dintre familii nu au folosit încă această sumă. „Este vorba în total de aproximativ 33 milioane RON. Banii rămaşi necheltuiţi după data limită vor fi retraşi automat şi nu vor mai putea fi folosiţi”, subliniază Pîslaru. „Fac un apel către părinţi să valorifice aceste resurse în următoarele două săptămâni, astfel încât banii respectivi să nu se piardă. Programul va continua şi în anul şcolar 2025/2026, sumele urmând a fi transferate pe carduri în perioada septembrie–octombrie 2025”, adaugă ministrul.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.