Furtuni puternice, vânt și grindină: ANM a emis noi avertizări cod portocaliu și cod galben. Care sunt zonele vizate
Inapoi

Furtuni puternice, vânt și grindină: ANM a emis noi avertizări cod portocaliu și cod galben. Care sunt zonele vizate

Postat pe 19 Aug 2025

Update cu 3 săptămâni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Furtuni puternice, vânt și grindină: ANM a emis noi avertizări cod portocaliu și cod galben. Care sunt zonele vizate
Nationale
Meteorologii au emis marți după-amiază avertizări cod portocaliu și cod galben de fenomene meteo periculoase pentru județele Sibiu și Brașov. Sunt anunțate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. Centrul Național de Prognoze Meteorologice – Serviciul Regional Sibiu a anunțat, marți, că este în vigoare un cod portocaliu pentru mai multe localități din județul Sibiu. Între orele 17:40 și 18:40, sunt așteptate averse torențiale care pot acumula 25-40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot atinge 70-90 km/h și grindină de dimensiuni medii, de până la 2-3 cm. Zonele vizate includ Mediaș, Copșa Mică, Șeica Mare, Axente Sever, Slimnic, Târnava, Moșna, Brateiu, Nocrich, Bârghiș, Vurpăr, Valea Viilor, Alțîna și Mihăileni. Tot marți, meteorologii au fost emis și un cod galben pentru județul Brașov, unde, între 17:25 și 18:30, se pot produce averse ce vor acumula 15-25 l/mp, descărcări electrice, vijelii, vânt cu viteze de 55-60 km/h și grindină de mici dimensiuni, de până la 1-2 cm. Localitățile vizate sunt Șinca, Mândra, Șercaia, Hârseni și Părău.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete