Cum a răspuns Sorin Grindeanu când a fost întrebat dacă îşi taie indemnizaţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor
Inapoi

Cum a răspuns Sorin Grindeanu când a fost întrebat dacă îşi taie indemnizaţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

Postat pe 14 Jul 2025

Update cu 2 luni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Cum a răspuns Sorin Grindeanu când a fost întrebat dacă îşi taie indemnizaţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor
Nationale
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, afirmă că nu este de acord „cu populisme” precum decizia unor persoane care ocupă funcţii publice de a renunţa la o parte din indemnizaţiile pe care le primesc. Sorin Grindeanu a fost întrebat, luni seară, la România TV, dacă îşi va reduce cu 20% indemnizaţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. „Hai să aşezăm lucrurile cum trebuie. Eu nu sunt de acord cu populisme de acest tip. Eu vreau să vă spun că la Ministerul Transporturilor, cred că aveam cam... eram cu al 180-lea venit din minister. Şi eram ministru. Nu sunt de acord cu acţiuni de acest tip. Asta nu înseamnă că nu trebuie să facem această remodelare, tăiere, cum vor să numească”, a răspuns Sorin Grindeanu, potrivit News.ro. El a explicat că renunţarea la o parte din indemnizaţie, în opinia sa, „e o chestiune care nu rezolvă deficitul”. El a amintit că România se află în procedură de deficit excesiv „nu de acum, ci de vreo 4-5 ani”, liderul social-democrat adăugând că „în ultimii 5 ani au fost vreo 4 premieri de dreapta şi unu de la PSD”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete