Camera preliminară, menită să grăbească procesele, ajunge acuzată de tergiversare
Update cu 2 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Camera preliminară, menită să grăbească procesele, ajunge acuzată de tergiversare
Procedura camerei preliminare a fost introdusă pentru a soluționa mai rapid dosarele, dar este criticată pentru că ar duce la tergiversarea lor. DNA a comunicat că avea 103 dosare în cameră preliminară, dintre care 92 au depășit termenul recomandat de 60 de zile.
Camera preliminară este o procedură prin care judecătorul verifică „competența și legalitatea sesizării instanței”, dar și „legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală”. Termenul recomandat este de 60 de zile, dar în practică apar întârzieri din mai multe motive.
„Omul are impresia, în momentul în care e trimis în judecată, că un judecător îi va stabili vinovăția-nevinovăția. Înainte de o astfel de discuție, trebuie să trecem prin procedura de camera preliminară. Ca avocat care face drept penal, este, probabil, cea mai importantă etapă a procesului penal. Degeaba ești vinovat, dacă probele adunate de procuror nu respectă niște criterii de legalitate”, a subliniat avocatul Daniel Manolache.
Judecătoarea Sorina Marinaș și avocați precum Iancu Toader și Daniel Manolache spun că dosarele mari, volumul de acte și gradul de încărcare al instanțelor provoacă întârzieri. Propuneri: mai mulți judecători de cameră preliminară, complete specializate și transmiterea dosarelor în format electronic. Potrivit digi24.ro, aceste măsuri ar accelera procedura.