Ambasada Rusiei transmite „condoleanțe poporului român”, după moartea lui Ion Iliescu: „Un om de stat remarcabil”
Inapoi

Ambasada Rusiei transmite „condoleanțe poporului român”, după moartea lui Ion Iliescu: „Un om de stat remarcabil”

Postat pe 06 Aug 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Ambasada Rusiei transmite „condoleanțe poporului român”, după moartea lui Ion Iliescu: „Un om de stat remarcabil”
Nationale
Ambasada Rusiei în România a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe în urma decesului fostului președinte al României, Ion Iliescu. „În legătură cu încetarea din viață a omului de stat român remarcabil, primul Președinte al României, Ion Iliescu, care a adus o contribuție semnificativă la menținerea relațiilor constructive dintre Rusia și România, transmitem cele mai sincere condoleanțe poporului român, familiei și celor apropiați”, se arată într-un mesaj publicat pe contul de Facebook al ambasadei ruse la București. Ion Iliescu, președinte al României între 1990-1996 și 2000-2004, a murit marți, la vârsta de 95 de ani, după aproape două luni petrecute în spital. Românii îi pot aduce miercuri, 6 august, un ultim omagiu fostului președinte al României, Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni. În prima parte a zilei, foști președinți ai României, membri din arcul guvernamental, reprezentanți ai instituțiilor statului, diplomați, colaboratori sau apropiați sunt așteptați, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, să-și prezinte condoleanțele. Publicul larg are acces începând cu orele prânzului la căpătâiul fostului președinte, cu respectarea unor reguli stricte de protocol. Înhumarea va avea loc joi, 7 august, zi declarată de doliu național în România.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete