The Economist: Cum a devenit Tisa frontiera disperării. Mii de ucraineni încearcă să treacă „râul morții” ca să ajungă în România
Inapoi

The Economist: Cum a devenit Tisa frontiera disperării. Mii de ucraineni încearcă să treacă „râul morții” ca să ajungă în România

Postat pe 31 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
Mii de ucraineni care au încercat să evite recrutarea în armată își riscă viața înotând prin apele primejdioase ale râului Tisa, de la granița Ucrainei cu România, relatează The Economist. Războiul a transformat Tisa într-o frontieră a disperării. Matvii, un inginer ucrainean de 24 de ani, se numără printre norocoși. Au fost momente când a crezut că nu va reuși să supraviețuiască, a povestit el. Apele reci ale râului Tisa, care formează o parte din granița dintre Ucraina și România, s-au dovedit a fi un obstacol mult mai dificil decât își puteau imagina Matvii și ceilalți trei bărbați cu care încerca să scape de înrolarea în armată. Curenții rapizi l-au împins pe cel mai puternic dintre înotători 200 de metri în aval. Alți doi au fost aruncați de două ori mai mult, reușind să ajungă pe partea cealaltă a râului doar printr-un „miracol”. „Abia puteam să mai respirăm până când am ajuns la mal”, a spus Matvii. „Am fost aproape să ne înecăm.” Pentru bărbații ucraineni apți pentru serviciul militar, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, este interzis să părăsească țara. Mii dintre ei aleg să își riște viața ca să încerce să scape înot. Cel puțin 33 s-au înecat de la începutul războiului - cel mai tânăr dintre ei avea doar 20 de ani. Numărul victimelor este probabil mult mai mare, potrivit poliției de frontieră din Ucraina. Trupurile celor care și-au găsit sfârșitul în râu au rămas încă blocate în stuful care crește în râu și este puțin probabil că vor fi recuperate vreodată. După ce au descoperit al zecelea cadavru, oficialii au început să posteze poze și videoclipuri foarte explicite cu victimele în încercarea de a descuraja alte tentative de a trece râul înot. Dar teama că vor fi recrutați și speranța că vor putea duce o viață mai bună în Europa fac ca tot mai mulți ucraineni să încerce în continuare să treacă granița prin cele mai periculoase locuri. România a transmis că s-au înregistrat 2.373 de treceri ilegale ale frontierei statului dinspre teritoriul Ucrainei, doar în primele trei luni ale acestui an. Punctul de plecare pentru cei mai mulți ucraineni care încearcă să treacă înot Tisa este zona de luncă din sudul regiunii montane Transcarpatia. Contrabanda cu benzină, țigări și alte produse a reprezentat una dintre principalele surse de venit în această zonă de graniță. Acum, însă, infractorii locali au început tot mai des să îi asiste contra cost pe cei care vor să treacă ilegal granița. Este o afacere riscantă, dar foarte profitabilă. Prețurile ajung până la 12.000 de dolari de persoană. Matvii a plătit 5.000 de dolari. „Cu două săptămâni în urmă, îi mutam ca pe muște”, a spus o astfel de călăuză, care și-a oferit serviciile în schimbul sumei (avantajoase) de 3.500 de dolari. „Acum sunt o sută de soldați oriunde privești.” Frontiera este acum păzită de membri ai gărzii naționale și au fost înființate cel puțin zece puncte de control noi. Ofițerii sunt schimbați des, astfel încât călăuzelor le este tot mai greu să își facă relații printre autorități. Bărbatul a spus că acum preferă rutele montane spre România, care pot lua între zece ore și câteva zile pentru a fi traversate. „Nici să nu încerci să treci râul. Ei tot găsesc cadavre în râu. Nu înțeleg de ce.” O altă călăuză, Vasil, care încă preferă calea râului pentru a trece granița, spune că a ajutat de curând să transporte un grup de 96 de ucraineni într-o singură zi. De obicei, sunt între 30 și 40 de ucraineni care încearcă să treacă granița zilnic. Poliția de frontieră nu a confirmat aceste cifre, dar purtătoarea de cuvânt, Lesia Fedorova, a spus că noile măsuri de protecție de la graniță, senzorii și dronele pot să oprească până la 7 din 10 persoane înainte să ajungă la râu. „Oamenii nu sunt obișnuiți cu legea. Se dau de gol imediat când îi oprim. Este ușor să ne dăm seama ce încearcă să facă”, a explicat Fedorova. Cei care sunt prinși sunt amendați și predați serviciilor de securitate. Mulți dintre ei încearcă din nou și din nou. Un ucrainean a fost oprit de patru ori încercând să treacă granița. Râul este rece ca gheața chiar și la finalul lunii mai. Curenții sunt puternici, chiar și când apa pare calmă. Traficanții de persoane preferă să își desfășoare activitatea pe timp de noapte, iar clienții lor, de multe ori, nu sunt conștienți de pericolul la care se expun până când este prea târziu să se mai întoarcă. „Corpul devine incontrolabil după cinci minute în apa rece, chiar și cu un costum de neopren”, a spus Fedorova. „Adaugă la asta curentul, anxietatea, întunericul și victima nu se mai poate lupta pentru supraviețuire.” Matvii a reușit să treacă râul după o astfel de traversare nocturnă a râului Tisa, ajungând în cel mai apropiat sat din România, unde el și grupul său au fost ajutați de localnici. Matvii se află acum în altă țară europeană și încearcă să lucreze ca inginer - ceva ce nu ar fi putut în Ucraina, potrivit lui. El înțelege că alți conaționali de-ai săi îl critică, dar spune că a fost mânat de instinctul de supraviețuire. În orașul din vestul Ucrainei unde locuia Matvii, ofițerii ucraineni căutau mereu noi potențiali recruți pentru armată. Matvii încă își pune speranțele în victoria țării sale. Ucraina va continua să lupte pentru libertate și independență. S-ar putea să se ridice din nou după război, dar va trebui să facă asta fără el. „Țara nu mai există pentru mine”, a spus Matvii. „Nu mai există cale de întoarcere.”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din maramures

-
-

23:03

Trump, față în față cu Zelenski și liderii UE, la Casa Albă. „Putin acceptă garanții de securitate pentru Ucraina”

Volodimir Zelenski s-a întâlnit, azi, cu Donald Trump. Este însoțit de șefa Comisiei Europene, lideri din Germania, Marea Britanie, Italia, Franța și Finlanda, precum și de secretarul general al NATO. ȘtirileProTV.ro vă prezintă sinteza evenimentelor. Cancelarul german Friedrich Merz a solicitat luni încetarea imediată a focului în Ucraina în timpul unei întâlniri la Casa Albă cu președintele SUA, Donald Trump, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și alți lideri europeni. El i-a
Image Description

21:45

Inconștiență maximă în Baia Mare: trei copii pe o trotinetă. VIDEO

Un incident șocant a fost surprins în trafic, pe unul dintre bulevardele din Baia Mare. Trei copii au fost filmați în timp ce circulau împreună pe o trotinetă electrică, punându-și viața în pericol și stârnind un val de reacții aprinse în mediul online. Imaginile, surprinse de un șofer aflat în trafic, arată cum minorii, aparent cu vârste între 5 și 10 ani, se deplasează pe carosabil fără niciun fel de
Image Description

18:28

Meteorologii anunţă o nouă răcorire a vremii, cu temperaturi de 25 – 26 de grade în Maramureş

Temperaturile vor scădea uşor în primele zile ale acestei săptămâni, la 22 de grade în Transilvania şi 25 -26 de grade în Maramureş şi Moldova, iar din 21 august vor urma alte zile de răcorire a vremii în majoritatea regiunilor, potrivit estimărilor pentru următoarele două săptămâni, publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie. Averse mai importante sunt anunţate după data de 22 august. În Banat, în primele două zile, media
Image Description

15:12

65 de mașini verificate în razii rutiere la Baia Sprie, Dragomirești și Seini: amenzi, permise reținute și certificate retrase

Polițiștii maramureșeni au desfășurat duminică, 17 august, ample acțiuni rutiere în mai multe localități din județ, vizând prevenirea accidentelor și depistarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța traficului. 👉 Baia Sprie – În intervalul 17.30 – 20.00, polițiștii au instituit două filtre rutiere, legitimând 27 de persoane și verificând 21 de autovehicule. În urma controalelor, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 8.200 de lei.
Image Description

15:09

Accident la Vărai: tânăr prins pe moped neînmatriculat și fără permis

Un accident rutier petrecut duminică, 17 august, în jurul orei 17.20, pe raza localității Vărai, s-a lăsat cu dosar penal pentru un tânăr aflat la ghidonul unui moped. Polițiștii din Șomcuta Mare au intervenit după ce mopedul condus de acesta a intrat pe contrasens și a lovit un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani. În urma impactului, cele două vehicule au fost avariate, dar nicio persoană nu
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:05

- Dambovita - Naționala de baschet masculin a României și-a asigurat prezența în calificările pentru Cupa Mondială

Naționala României de baschet masculin a încheiat faza a doua a Pre-Calificărilor Europene pentru FIBA Basketball World Cup 2027 cu un bilanț pozitiv (3-1), care îi asigură prezența în calificările pentru Cupa Mondială. „Tricolorii” au pierdut ultimul meci, disputat sâmbătă la Szolnok, scor 66-86 în fața Ungariei, dar erau deja calificați încă din etapa precedentă. Primele două sferturi au fost echilibrate, România rămânând aproape de adversar până la pauză. Totuși,
Image Description

23:04

- Alba - Cât cresc prețurile la chirii, în apropierea noului an universitar. Ce oferte sunt în marile orașe

Cât cresc prețurile la chirii în apropierea noului an universitar, în marile orașe. Cererea crește în condițiile în care mii de studenți își caută cazare. În plus, unii dintre românii care prospectau piața pentru a-și găsi o locuință, înainte de majorarea TVA de la 9% la 21%, ar putea să-și îndrepte acum căutările tot spre proprietățile de închiriat. Surplusul de cerere va aduce, în următoarele săptămâni, un plus de efervescență
Image Description

23:03

- Maramures - Trump, față în față cu Zelenski și liderii UE, la Casa Albă. „Putin acceptă garanții de securitate pentru Ucraina”

Volodimir Zelenski s-a întâlnit, azi, cu Donald Trump. Este însoțit de șefa Comisiei Europene, lideri din Germania, Marea Britanie, Italia, Franța și Finlanda, precum și de secretarul general al NATO. ȘtirileProTV.ro vă prezintă sinteza evenimentelor. Cancelarul german Friedrich Merz a solicitat luni încetarea imediată a focului în Ucraina în timpul unei întâlniri la Casa Albă cu președintele SUA, Donald Trump, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și alți lideri europeni. El i-a
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
maramures WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul maramures
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete