Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Portugalia că autorităţile centrale au declarat stare de alertă la nivel naţional pentru perioada 4 - 7 august, ca urmare a agravării condiţiilor meteorologice şi riscului extrem de incendii de vegetaţie în majoritatea regiunilor ţării. Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de MAE, pe durata acestei perioade vor fi aplicate măsuri excepţionale de prevenire şi protecţie împotriva incendiilor, printre care se numără: interzicerea accesului, circulaţiei şi staţionării vehiculelor în zonele împădurite; interzicerea utilizării focului deschis, a artificiilor şi a altor dispozitive pirotehnice; restricţionarea utilizării echipamentelor şi utilajelor care pot genera scânteie sau pot produce aprinderi accidentale. MAE recomandă cetăţenilor români să consulte următoarele surse oficiale: pagina de internet a Guvernului Republicii Portugheze (https://www.portugal.gov.pt/pt/gc25), Institutului Portughez pentru Mare şi Atmosfera - IPMA, (https://www.ipma.pt/en/riscoincendio/rcm.pt/), precum şi pagina Autorităţii Naţionale de Urgenţă şi Protecţie Civilă (https://prociv.gov.pt/pt/home/), care conţine informaţii actualizate şi hărţi zilnice de prognoză a evoluţiei incendiilor de vegetaţie. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona: +351.213.966.463, +351.213.960.866, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Lisabona: +351. 927.411.628. Citește și Portugalia, în stare de alertă din cauza celor 17 incendii de pădure majore care afectează țara: mai mulți răniți, inclusiv pompieri
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.