Justin Timberlake a anunțat pe rețelele sociale că a fost diagnosticat cu boala Lyme. Dezvăluirea vine la încheierea turneului mondial Forget Tomorrow, pe parcursul căruia a fost criticat de fani pentru performanțele slabe. „M-am luptat cu unele probleme de sănătate și am fost diagnosticat cu boala Lyme — nu spun asta ca să vă pară rău pentru mine — ci pentru a aduce puțină lumină asupra a ceea ce am înfruntat în culise. Dacă suferiți de această boală sau cunoașteți pe cineva luptă împotriva ei, atunci știți că a trăi cu ea poate fi extrem de solicitant, atât mental, cât și fizic”, se arată în mesajul transmis de artist pe pagina de Instagram. Cântărețul în vârstă de 44 de ani spune că diagnosticul l-a șocat, dar a decis să continue turneul, în timpul căruia a ținut un concert și în România. „Când am primit diagnosticul, am fost cu siguranță șocat. Dar, cel puțin, am putut înțelege de ce aveam dureri, mă simțeam obosit și aveam grețuri. Am fost nevoit să iau o decizie. Să mă opresc din turneu? Sau să continui și să-mi dau seama ce să fac. Am decis că bucuria pe care mi-o aduce spectacolul depășește cu mult stresul trecător pe care îl simțea corpul meu. Sunt atât de bucuros că am continuat,” a transmis artistul. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Boala Lyme este o boală infecţioasă cu afectare sistemică, produsă de o bacterie - Borrelia burgdorferi -, transmisă omului prin înţepătura unei căpuşe. Cel mai uzual semn al infecţiei este o extindere a petei roşiatice, cunoscută sub numele de ”eritem cronic migrator”, care începe din locul înţepăturii căpuşei, după o săptămână după producerea acesteia. Alte simptome timpurii includ febră, migrene şi senzaţia de oboseală. Dacă nu sunt tratate, simptomele pot să includă şi pierderea capacităţii de mişcare a muşchilor faciali, dureri la nivelul articulaţiilor, migrene severe şi palpitaţii cardiace.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.