În ce relații e Turcia cu Occidentul. Ambasadorul american face dezvăluiri după ce Ankara a vorbit de "legăturile fantastice cu Rusia"
Inapoi

În ce relații e Turcia cu Occidentul. Ambasadorul american face dezvăluiri după ce Ankara a vorbit de "legăturile fantastice cu Rusia"

Postat pe 12 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Turcia rămâne ferm ancorată în angajamentul său față de NATO și Occident, iar parteneriatul său cu Statele Unite nu a fost niciodată mai puternic, chiar dacă părțile au păreri diferite cu privire la războiul din Gaza, a declarat pentru Reuters ambasadorul SUA la Ankara, Jeff Flake. Flake, al cărui mandat se încheie în această toamnă, a declarat că acordul Turciei pentru extinderea NATO și pentru vânzarea de avioane F-16 americane au reprezentat semnalul prin care Ankara a arătat poziția sa de susținere a Occidentului în acest an și au impulsionat comerțul și investițiile. „Parteneriatul strategic nu a fost niciodată mai puternic și suntem într-un punct bun”, a spus Flake, în vârstă de 61 de ani, într-un interviu la reședința sa din Ankara. Mandatul lui Flake, fost senator republican nominalizat de președintele democrat Joe Biden, care a început în 2022, a fost marcat de consecințele invaziei Rusiei în Ucraina, care a avut loc la șase săptămâni după sosirea sa în Turcia. Washingtonul a făcut presiuni asupra guvernului de la Ankara să aprobe sancțiunile asupra Moscovei și extinderea NATO. Flake a spus că, în ciuda legăturilor puternice economice, comerciale și energetice ale Turciei cu Rusia, războiul din Ucraina a evidențiat angajamentul acestei țări față de NATO și Occident. Turcia „și-a exprimat susținerea pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei”, a spus Flake, invocând oprirea navelor de război rusești care tranzitează spre Marea Neagră și furnizarea de drone către Kiev. Principalele tensiuni în relația SUA-Turcia din ultimii ani sunt alianța SUA cu kurzii sirieni, pe care Turcia îi consideră teroriști, și achiziționarea de către Turcia a sistemului rusesc de apărare antiaeriană S-400. Cea mai recentă divergență este legată de războiul din Gaza. Președintele turc Recep Erdogan a criticat aspru ceea ce el numește crime de război israeliene și sprijinul SUA pentru operațiunea împotriva grupării Hamas. „Evident că vor fi diferențe cu privire la situația din Gaza, aceasta este una grea”, a spus Flake, care a subliniat însă că legăturile strânse ale Ankarei cu liderii politici ai Hamas au fost o resursă valoroasă în timpul conflictului și în discuțiile de încetare a focului. Biden și Erdogan au oportunitatea unei întâlniri la reuniunea liderilor NATO la Washington, care va avea loc luna viitoare și în acest sens „există o oarecare dorință de ambele părți”, a spus ambasadorul. În cei doi ani și jumătate petrecuți în Turcia, Flake a încercat să-și folosească legăturile cu Congresul SUA pentru a depăși preocupările unor membri cu privire la angajamentul Turciei față de Occident și cu privire la acțiunile lui Erdogan în privința drepturilor omului. Vânzarea avioanelor F-16 imediat după aprobarea candidaturii Suediei la NATO arată o încredere tot mai mare între părți, a spus Flake, iar aceste două momente au ajutat la „deblocarea” cooperării în producție și alte investiții directe. Comentariile lui Flake vin după ce Ankara a declarat săptămâna trecută că ar putea lua în considerare aderarea la grupul de națiuni BRICS - cuprinzând Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud și altele. Ministrul de externe Hakan Fidan s-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin în Rusia săptămâna aceasta și a participat la o întâlnire BRICS. Presa de stat a scris că Fidan ar fi afirmat că legăturile turco-ruse „merg cu adevărat fantastic de bine”. Putin a declarat marți că Erdogan va participa la un summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai în iulie și speră să-l întâlnească acolo. Flake a afirmat că, deși speră că Turcia nu se va alătura BRICS, o astfel de mișcare nu i-ar schimba alinierea cu Occidentul. "Cred că ei realizează că economia Rusiei se transformă într-o economie de război. Nu există prea mult viitor acolo, în special din cauza sancțiunilor care au fost impuse de Occident", a spus el, adăugând că Washingtonul lucrează cu Ankara pentru a-și reduce dependența energetică de Rusia.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din maramures

-
-

17:40

De ce primarii în două tururi sunt încă o necesitate în România

În campania electorală, USR-istii pledau vehement pentru alegerea primarilor în două tururi, susținând că fără această reformă, România nu poate avea o democrație adevărată. Ei promiteau că, până nu se vor adopta aceste alegeri, țara nu va merge înainte. Potrivit unor surse citate de emaramures.ro, aceștia se laudau că doar în două tururi se poate asigura o reprezentare corectă a cetățenilor. Promisiunea a fost intens discutată și promovată, însă, între
Image Description

16:27

o filmare a divizarii la aramis în baia mare: români și asiatici se confrontă din cauza propagandei

o filmare a divizarii la aramis în baia mare: români și asiatici se confrontă din cauza propagandei La căminul de la Aramis din Baia Mare, atmosferă tensionată. Odată, acolo se auzeau doar zgomotele utilajelor și muncii în echipă, însă acum, se simte o tensiune crescută între români și muncitorii asiatici. Unii oameni, care au fost aduși acolo deoarece România duce lipsă de forță de muncă, se simt trădați și înșelați. Potrivit
Image Description

12:04

cea de-a XVIII-a ediție a festivalului "tradiții și obiceiuri de la poalele tiblesului" în comuna grosii tiblesului

cea de-a XVIII-a ediție a festivalului "tradiții și obiceiuri de la poalele tiblesului" în comuna grosii tiblesului
Image Description

11:42

Proiect de modificare a Legii serviciilor consulare în discuție pentru 2026

Proiect de modificare a Legii serviciilor consulare în discuție pentru 2026 Guvernul României analizează un nou proiect de lege care vizează îmbunătățirea serviciilor consulare pentru românii din diaspora. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), măsura are ca scop creșterea rapidității și calității serviciilor oferite. Conform sursei, se intenționează reintroducerea unor taxe care au fost eliminate în 2017. Proiectul va fi pus în dezbatere publică începând de vineri seara, iar dacă va fi aprobat,
Image Description

10:49

doar 1,4% dintre profesorii titulari vor preda la alte școli, pentru completarea normei didactice

doar 1,4% dintre profesorii titulari vor preda la alte școli, pentru completarea normei didactice
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
maramures WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul maramures
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete