Hamas a predat crucii roșii rămășițele a doi ostatici din Fâșia Gaza
Update cu 5 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Simionescu
Hamas a predat crucii roșii rămășițele a doi ostatici din Fâșia Gaza
Aripa armată a mișcării Hamas a transmis joi Crucii Roșii rămășițele pământești a doi ostatici. Acestea urmează să fie predate armatei israeliene în cadrul acordului de încetare a focului activ de la 10 octombrie, anunță agențiile internaționale de presă.
Brigăzile Ezzedine al-Qassam au informat pe Telegram despre predarea corpurilor „a doi prizonieri israelieni”. Armata Israelului a confirmat faptul că două sicrie cu persoane decedate aflate în captivitate au fost transferate Crucii Roșii, a relatat Agerpres.
Hamas a oferit deja Corcii Roșii rămășițele a 15 dintre cei 28 de ostatici decedați în Gaza, restul predării fiind întârziate din cauza dificultăților generate de situația complicată din enclavă, spune mișcarea islamistă. Potrivit digi24.ro, astfel de predări au generat tensiuni între cele două părți, guvernul israelian exprimându-și nemulțumirea în urma întârzierilor.
Conflictul a început pe 7 octombrie când Hamas și Jihadul Islamic au atacat Israelul, ucigând peste 1.200 de persoane și luând 251 de ostatici. În replică, armata israeliană a lansat o ofensivă continuă în Gaza, cu un bilanț tragic de victime civile și militare, conform cifrelor oficiale din Fâșia Gaza.