„Fenomenul Lazăr”: un italian declarat mort s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul. Ce spun medicii
Inapoi

„Fenomenul Lazăr”: un italian declarat mort s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul. Ce spun medicii

Postat pe 20 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

„Fenomenul Lazăr”: un italian declarat mort s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul. Ce spun medicii
Externe
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, conform autorităţilor italiene. Bărbatul din Tarquinia a suferit un stop cadiac. Paramedicii au încercat să-l resusciteze şi au solicitat o ambulanţă aeriană pentru a-l transporta cât mai rapid la spital. Manevrele de resuscitare nu au avut însă succes, iar paramedicii l-au declarat pe bărbat mort şi ambulanţa aeriană a fost chemată înapoi la bază, potrivit agenției DPA, citată de Agerpres. În timp ce era aşteptat un dric care să-l preia, bărbatul a deschis ochii şi a întrebat unde sunt fiicele sale. El a fost transportat la spital şi internat. Medicii au anunţat că starea sa este stabilă. Medicii numesc astfel de cazuri „fenomene Lazăr”, după episodul biblic al învierii lui Lazăr de către Iisus. Termenul descrie revenirea neaşteptată a funcţiei cardiovasculare după o tentativă de resuscitare eşuată. Intervenţia paramedicilor însoţiţi de poliţişti nu a fost lipsită de incidente. Câinele bărbatului a atacat un poliţist care încerca să intre în apartament, conform autorităţilor. Poliţistul a necesitat internare în spital iar câinele a fost dus la un adăpost pentru animale. Citește și: Un bărbat din Suceava și-a dezgropat prietenul mort de o săptămână pentru că a visat că a înviat
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete