Avertismentele serviciilor secrete: Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, fără să-i pese de victime
Inapoi

Avertismentele serviciilor secrete: Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, fără să-i pese de victime

Postat pe 06 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times, citat de News.ro. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu sticle incendiere şi distrugeri ale infrastructurii pe teritoriul european, direct şi prin intermediari, fără prea multă preocupare aparentă privnd eventuale victime civile, cred oficialii serviciilor de informaţii. Agenţii Kremlinului au o istorie îndelungată a unor astfel de operaţiuni - şi au lansat atacuri sporadice în Europa în ultimii ani – dar acum se acumulează dovezi ale unor acţiuni mai agresive şi mai eficiente. Oficialii serviciilor de informaţii devin din ce în ce mai vocali cu privire la această ameninţare, într-un efort de a promova vigilenţa. „Apreciem că riscul unor acte de sabotaj controlate de stat a crescut semnificativ”, a declarat Thomas Haldenwang, şeful serviciului german de informaţii interne. Rusia pare acum să se simtă confortabil să desfăşoare operaţiuni pe teritoriul european „[cu] un potenţial ridicat de daune”, a precizat el luna trecută la o conferinţă de securitate găzduită de agenţia sa, Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei. Haldenwang a vorbit la doar câteva zile după ce doi cetăţeni germano-ruşi au fost arestaţi la Bayreuth, în Bavaria, pentru că ar fi complotat să atace amplasamente militare şi logistice din Germania în numele Rusiei. La sfârşitul lunii aprilie, doi bărbaţi au fost acuzaţi în Marea Britanie că au provocat un incendiu la un depozit în care se aflau loturi de ajutoare pentru Ucraina. Procurorii englezi îi acuză că lucrează pentru guvernul rus. În Suedia, serviciile de securitate investighează între timp o serie de deraieri feroviare recente, pe care le suspectează că ar putea fi acte de sabotaj susţinute de stat. Rusia a încercat să distrugă sistemele de semnalizare ale căilor ferate cehe, a declarat luna trecută ministrul transporturilor din această ţară pentru FT. În Estonia, un atac asupra maşinii ministrului de interne în februarie şi cele asupra jurnaliştilor de la Esto au fost comise de agenţi ai serviciilor secrete ruseşti, a declarat Serviciul de Securitate Internă al ţării. Ministerul francez al Apărării a avertizat, de asemenea, în acest an cu privire la posibile atacuri de sabotaj din partea Rusiei asupra unor amplasamente militare. „Concluzia evidentă este că a avut loc o intensificare reală a activităţii ruseşti”, a spus Keir Giles, senior consultant la thinktankul Chatham House. „Nu se poate spune dacă acest lucru reflectă faptul că ruşii investesc mai multe resurse în această activitate; dacă sunt mai neglijenţi şi sunt prinşi; sau dacă serviciile de contraspionaj occidentale au devenit pur şi simplu mai bune în a le detecta şi a le opri. Oricare ar fi, totuşi, se întâmplă multe lucruri”, a adăugat el. Un oficial guvernamental european de rang înalt a declarat că prin intermediul serviciilor de securitate ale NATO se fac schimburi de informaţii despre „acţiuni maliţioase clare şi convingătoare ale Rusiei”, care au fost coordonate şi la scară largă. A sosit momentul să „creştem gradul de conştientizare şi să ne concentrăm” asupra ameninţării violenţei ruseşti pe teritoriul european, a adăugat acesta. NATO a emis joi un comunicat în care îşi declară profunda îngrijorare cu privire la „activităţile maligne din ce în ce mai numeroase pe teritoriul aliat” ale Rusiei, menţionând ceea ce a spus că este o „campanie care se intensifică ... în zona euro-atlantică”. Temerile tot mai mari legate de apetitul Rusiei pentru daune fizice împotriva adversarilor săi urmează unui val de acuzaţii împotriva Rusiei privind acţiuni de dezinformare şi hacking. Vineri, Germania a promis consecinţe pentru Moscova - într-o declaraţie susţinută de UE şi NATO - în legătură cu un atac informatic din 2023 asupra partidului social-democrat al cancelarului Olaf Scholz. Între timp, un scandal care expune încercările Rusiei de a coopta politicieni europeni de extremă dreapta înainte de viitoarele alegeri europene este încă în desfăşurare. Un oficial din cadrul serviciilor de informaţii a declarat că eforturile de sabotaj ale Moscovei nu ar trebui să fie privite ca fiind distincte de alte operaţiuni, afirmând că intensificarea activităţii reflectă obiectivul Rusiei de a exercita o presiune maximă „pe toată linia”. Putin se simte în prezent „încurajat” şi va încerca să împingă liniile cât mai tare în Europa, pe mai multe fronturi, fie prin dezinformare, sabotaj sau hacking. Agresivitatea crescută a serviciilor secrete ruseşti reflectă, de asemenea, dorinţa spionilor din această ţară de a se reafirma după cel mai grav eşec suferit de la prăbuşirea Uniunii Sovietice. În săptămânile care au urmat invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, peste 600 de ofiţeri de informaţii ruşi care operau în Europa cu acoperire diplomatică au fost expulzaţi, provocând daune serioase reţelei de spionaj a Kremlinului de pe întregul continent. Într-un raport recent, analiştii de la Institutul Regal al Serviciilor Unite din Marea Britanie au evidenţiat eforturile pe care le-a depus Rusia pentru a-şi reconstitui prezenţa în Europa. De asemenea, a avut loc o schimbare strategică esenţială, aşa-numitele „Comitete de influenţă specială” coordonând operaţiunile de informaţii pentru fiecare ţară în parte pentru Kremlin, reunind ceea ce anterior erau eforturi fragmentate ale serviciilor de securitate ale ţării şi ale altor actori de la Kremlin. Odată cu intensificarea operaţiunilor Rusiei, serviciile de securitate au fost în stare de alertă maximă în ceea ce priveşte ameninţările şi caută să identifice ţinte pe care este posibil să le fi ratat. S-au ridicat semne de întrebare, de exemplu, cu privire la o explozie inexplicabilă până în prezent la o fabrică de muniţii BAE Systems din Ţara Galilor care furnizează obuze folosite de Ucraina. În octombrie 2014 a fost distrus un depozit de armament ceh unde erau depozitate arme pentru Kiev; ulterior s-a dovedit că agenţi ai serviciilor de informaţii militare ruseşti au plasat explozibili în acel loc. Un incendiu uriaş a izbucnit vineri la o fabrică din Berlin deţinută de compania de armament Diehl, care aprovizionează, de asemenea, Ucraina. Peste 160 de pompieri specialişti au fost chemaţi să intervină pentru a stinge incendiul, iar locuitorilor dintr-o mare parte din vestul capitalei li s-a cerut să ţină ferestrele închise din cauza posibilelor fumuri toxice. „Ca întotdeauna în cazul Rusiei, este înţelept să nu căutăm o singură explicaţie de ce face ceva. Întotdeauna există o combinaţie de lucruri care se întâmplă”, a declarat Giles. „Aceste atacuri de tip "pinprick" pe care le-am văzut până acum sunt, desigur, pentru a crea perturbări, dar pot fi folosite şi pentru dezinformare. Şi apoi mai este vorba de ceea ce Rusia învaţă din aceste atacuri dacă vrea să imobilizeze Europa cu adevărat... . Sunt exerciţii de antrenament”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din maramures

-
-

07:40

Papa Leon al XIV-lea se roagă pentru pace, de Sfânta maria, înaintea summitului Trump-Putin în Alaska

Papa Leon al XIV-lea s-a rugat vineri pentru un sfârşit paşnic al ”violenţei tot mai asurzitoare” a războaielor din lume, la o slujbă de Sfânta Maria, ziua summitului Trump-Putin în Alaska, relatează The Associated Press. Primul Papă american din istorie nu a evocat în mod explicit summitul Trump-Putin. Însă el îndeamnă în mod constant la dialog şi la sfârşitul Războiului din Ucraina, inclusiv în discuţii cu Vladimir Putin şi preşedintele
Image Description

22:34

Trump şi Putin îşi strâng călduros mâna în Alaska, înaintea unui summit privind Războiul din Ucraina

Preşedinţii american Donald Trump şi rus Vladimir şi–au dat mâna călduros, vineri, în Alaska, după ce au coborât din avion, înaintea unui summit. Donald Trump a salutat militar. Cei doi preşedinţi au fost survolaţi de avioane de vânătoare în timp ce schimbau câteva cuvinte, înainte să facă o poză istorică, ignorând jurnalişti care strigau întrebări. Ei s-au urcat în limuzina prezidenţială americană blindată – ”The beast” – pentru a se
Image Description

22:04

Papa Leon al XIV-lea: Să ne ridicăm privirea, să ne uităm Mama noastră

Iubiți frați și surori, sărbătoare frumoasă! Părinții de la Conciliul Vatican II ne-au lăsat un text minunat despre Fecioara Maria, pe care îmi place să îl recitesc astăzi împreună cu voi, în timp ce celebrăm solemnitatea Primirii ei la gloria cerească. La sfârșitul documentului despre Biserică, Conciliul afirmă astfel: „Mama lui Isus, după cum în ceruri, glorificată deja cu trupul și sufletul, este chipul și pârga Bisericii care va ajunge
Image Description

21:59

Hramul mănăstirii „Sfânta Maria” din Baia Mare. Sora Emilia a depus voturile călugărești

„Am acordat treapta subdiaconatului tânărului Aron Kozsan, iar Sora Emilia a depus voturile călugărești. Sunt semne de speranță pentru Biserică, pentru că tinerii se angajează să-l servească pe Dumnezeu în comunitate”, a afirmat Preasfinția Sa Vasile Bizău, Episcop de Maramureș, la mănăstirea „Sfânta Maria” din Baia Mare vineri, 15 august 2025, cu ocazia hramului mănăstirii. În Anul Sfânt Jubiliar „Pelerini ai speranței”, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a reunit împreună la
Image Description

17:13

Accident cu 6 victime la Borșa

Șase persoane au fost rănite și în aceste momente sunt transportate la spital. Dintre cele 6, sunt sunt rănite grav, în urma unui accident produs vineri, în orașul Borșa. Material în actualizare!
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
maramures WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul maramures
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete