La data de 26 februarie 2025, polițiștii din Baia Sprie împreună cu reprezentanți din cadrul Registrului Auto Român Maramureș au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum, și de control și verificare a stării tehnice a autovehiculelor care circulă pe drumurile publice din localitate. Această acțiune a avut ca obiective principale asigurarea siguranței rutiere și reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul deficiențelor tehnice. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 16 persoane, au verificat cu rigurozitate 15 autovehicule. Pentru abaterile săvârșite, polițiștii au aplicat sancțiuni în valoare de peste 5.000 de lei. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice patru autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 4 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Tot ieri, polițiștii Secției 7 Suciu de Sus au desfășurat activități în cadrul acțiunii Blocada, în localitatea Coroieni. Prin intermediul activităților efectuate, polițiștii au vizat prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în localitate. Astfel, pe parcursul derulării acțiunii, au fost egitimate 49 de persoane și au fost verificate 37 de autovehicule. Neregulile constatate au condus la aplicarea a 10 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 2.000 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut un permis de conducere.
Joi, căldura și disconfortul termic se extind în majoritatea regiunilor. Cel mai cald o să fie, în continuare, în ținuturile sudice, unde se ating 38-39 de grade. În nordul Transilvaniei și în Maramureș, temperaturile cresc și ating pragul caniculei. Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între 30 și 33 de grade, iar cele minime între 19 și 21 grade. După prânz, la Satu Mare vor fi în jur de 35
.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea prezintă o situație gravă privind blocarea finanțării pentru un proiect major de infrastructură rutieră: reabilitarea Drumului Județean 108A, tronsonul Sălsig – Ulmeni. Proiectul este finanțat de Guvernul României, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în baza unui contract semnat cu Ministerul Dezvoltării. Consiliul Județean Maramureș nu are calitatea de finanțator și nici capacitatea bugetară de a susține acest proiect din fonduri proprii. În
.
Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a vorbit marți despre rolul femeii creștine în propovăduirea Evangheliei. Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie cu ocazia hramului Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” din satul natal, Oarța de Sus, județul Maramureș. Pornind de la modelul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, numită cea întocmai cu apostolii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a îndemnat la urmarea exemplului sfintei. „Vă îndemn să fiți purtătoare de mir și propovăduitoare ale
.
Catedrala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” Sighet VII organizează, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, următoarele conferințe duhovnicești: VINERI, 25 IULIE Ora 17:00: Taina Sfântului Maslu Conferință: „Așezare în rânduiala liturgică” — susținută de Pr. Dr. Cristian Ștefan SÂMBĂTĂ, 26 IULIE Ora 17:00: Slujba Vecerniei Conferință: „Tema îndumnezeirii și provocările postmodernității” — susținută de Pr. Dr. Constantin Necula DUMINICĂ, 27 IULIE La Sfânta Liturghie slujește și predică Părintele
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.