Miercuri, 16 iulie, în intervalul orar 10.00 – 12.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în Coltău. În activități au fost angrenați jandarmi, precum și polițiștii Grupei Canine din cadrul Serviciul Criminalistic, care au participat la acțiune cu câinele Gam. În cele două ore de acțiune au fost oprite pentru verificări 74 de autovehicule și pentru abaterile constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale. Valoarea amenzilor a fost de peste 10.000 de lei. Ca măsură complementară, polițiștii au dispus reținerea a 5 certificate de înmatriculare și a 2 permise de conducere. • VERIFICAREA LEGALITĂŢII TRANSPORTULUI DE MĂRFURI: sancțiuni de peste 55.000 de lei aplicate și 1 auto indisponibilizat de polițiști În cursul zilei de ieri, 16 iulie, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș au organizat o acțiune de amploare pe DN1C, pentru verificarea respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice de către conducătorii de autovehicule destinate transportului de mărfuri. Împreună cu celelalte structuri de poliție rutieră din județ, au fost oprite și verificate mai multe autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de peste 55.000 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 5 certificate de înmatriculare și au dispus indisponibilizarea unui autovehicul a cărui verificare a tahografului era expirată.
Etapa a două aduce partida Minaur Baia Mare – SCM Universitatea Craiova, programată la ora 12:00 la Sala Școlii nr. 5. Partidele din cadrul rundei vor urmări arbitri precum Marian Adrian Dtăghici și Ionuț Victor Drăguț, cu observatorul Toma Pleșa.
Sâmbătă, la ora 12:00, sala de sport a Școlii nr. 5 'Vasile Alecsandri' din Baia Mare găzduiește partida CS Minaur Baia Mare – SCM Universitatea Craiova, din etapa a doua a
.
Giorgio Armani a trecut în neființă la vârsta de 91 de ani, anunțul fiind preluat de BBC. Designerul italian a redefinit eleganța prin costumele sale, pentru bărbați și femei, devenind un reper al rafinamentului și simplității vestimentare.
De-a lungul carierei, brandul Armani a depășit moda, ajungând în muzică, sport și chiar lanțuri de hoteluri de lux, consolidându-și un stil distinct. În afaceri, a rămas un nume respectat, cu o prezență puternică
.
Clubul Copiilor Sighetu Marmației funcţionează, în anul şcolar 2025-2026, cu un număr de 13 cercuri şi 8 subactivităţi, ocupate de cadre didactice calificate, cu o pregătire de specialitate corespunzătoare postului. Grupele sunt constituite din 10-14 copii. Vârsta preșcolarilor și a elevilor care frecventează activitatile organizate de Clubul Copiilor Sighetu Marmației este cuprinsă, de regulă, între 5 și 19 ani, în funcție de profilul cercului și de competențele care urmează să
.
La data de 1 septembrie a.c., polițiștii Tăuții Măgherăuș au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în localitatea Bârgău, un bărbat ar fi căzut de pe o schelă. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cel în cauză este un bărbat de 48 de ani, care, în timp ce efectua activități pe o schelă, ar fi căzut de la înălțime. Bărbatul a fost preluat de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.