La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 21.40, polițiștii au intervenit pentru efectuarea verificărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier la trecerea la nivel cu calea ferată, în localitatea Sighetu Marmației. Din verificările efectuate a reieșit faptul că, la intersecția Drumului Național 18 cu o trecere la nivel cu cale ferată simplă, fără bariere, semnalizată cu indicator, un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, a fost acroșat de trenul Regio care circulă pe relația Vișeu de Jos-Sighetu Marmației. Din fericire, în urma impactului nu au rezultat victime. Atât conducătoarea auto, cât și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Tânăra fost sancționată contravențional potrivit O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în cuantum de 1822,5 lei, după ce nu ar fi respectat semnificația indicatorului „OPRIRE”. Vă reamintim faptul că la trecerile la nivel cu calea ferată, conducătorii de vehicule trebuie să circule cu viteză redusă și să se asigure că nu se apropie un vehicul feroviar. Oprirea este obligatorie când barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau ridicare sau când semnalele luminoase roșii și/sau sonore sunt în funcțiune.
Ozzy Osbourne a murit la vârsta de 76 de ani, la doar câteva zile după concertul de retragere al Black Sabbath, informează The Mirror. Amintim că Ozzy Osbourne a avut nevoie de mai multe operații după o cădere în 2019. Supranumit „Prince of Darkness”, Ozzy a devenit cunoscut, la începutul anilor 1970, ca vocalist al formaţiei Black Sabbath. El fost dat afară din trupă din cauza abuzului de alcool şi
.
Cu adâncă tristețe, dar cu nădejdea Învierii, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului anunță trecerea la cele veșnice a preacucernicului părinte paroh Tămaș Sandu Mihai, de la Parohia Ortodoxă Preluca Veche, Protopopiatul Lăpuș, județul Maramureș. Părintele s-a stins din viață la vârsta de 50 de ani, în urma unei suferințe. În aceste momente grele, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin transmite familiei îndoliate un mesaj de condoleanțe și mângâiere sufletească, rugând
.
Meteorologii au actualizat estimările meteo pentru intervalul 21 iulie – 18 august. Urmează o săptămână de foc, apoi temperaturile vor fi apropiate de cele obișnuite pentru această perioadă sau ușor mai ridicate. 21-28 iulie Temperaturile medii vor fi cu mult mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara, dar mai ales în regiunile vestice și sudice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara. 28 iulie –
.
Oprirea în trafic și verificarea documentelor, testarea cu aparatura din dotare, verificarea utilizării centurii și măsurarea vitezei de deplasare nu sunt simple formalități, ci măsuri de prevenire a accidentelor și de protejare a vieții participanților la trafic. Întrucât respectarea prevederilor legislative este aspectul care poate face diferența dintre normalitate și tragedie, polițiștii au continuat acțiunile pe drumurile publice încă de la începutul săptămânii. Ieri, 21 iulie, au fost organizate activități
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.