Duminică, 6 iulie, a patra după Rusalii, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Curtuiușu Mic, Protopopiatul Lăpuș. Cu acest prilej ierarhul a binecuvântat capela de cimitir a comunității și a săvârșit Sfânta Liturghie în fruntea unui sobor de preoți și diaconi, în prezența credincioșilor și a autorităților locale. Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului vocal „Arhanghelos” iar la momentul pricesnei a cântat eleva Maria Gheduțiu. După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a conferit părintelui paroh Florian Costel Ordinul Omagial „Preot Nicolae Gherman”, iar binefăcătorii au fost distinși cu Diploma Anului Omagial. În încheiere, părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul pentru prezența în mijlocul credincioșilor, pentru slujire și binecuvântare, și, din partea Consiliului Parohial și a credincioșilor a oferit Preasfinției Sale o icoană pictată cu Învierea Domnului și un coș cu flori.
La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 09.20, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autovehicul care circula pe D.C. 97. La volanul autovehiculului polițiștii au identificat un bărbat de 58 de ani. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au efectuat testarea cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la
.
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, după cum urmează: COD GALBEN În intervalul 07.07.2025
.
Astăzi, prin publicarea ordinului de ministru nr. 4448 din 01.07.2025, doi absolvenți ai Școlii Doctorale de Filosofie de la Baia Mare au obținut titlul de doctor în Filosofie, marcând o reușită semnificativă atât la nivel personal și profesional, cât și pentru comunitatea academică locală. Ioana Grad, autoarea tezei „Între utopie și realitate: idealurile politice și sociale ale lui John Stuart Mill și Karl Marx și influența lor asupra societății românești
.
În timpul verii sistemele de canalizare pot întâmpina probleme de dilatare a conductelor din cauza temperaturilor ridicate și a consumului crescut de apă. În plus, consumul crescut de apă în timpul perioadelor caniculare suprasolicită rețeaua de canalizare care, utilizată în mod incorect, poate conduce la disconfortul utilizatorilor și al operatorului de apă și canal VITAL S.A. NU aruncați în canalizare șervețele umede, pamperși, articole de igienă personală, lenjerie intimă, ambalaje
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.